http://www.formula-as.ro/2004/603/spiritualitate-39/zi-de-marti-la-sfantul-anton-4781
O minune a Sfantului in Bucuresti:
http://www.formula-as.ro/2007/751/societate-37/sfantul-din-camera-de-spital-7640
Icoana minunata a Sf. Antonie cel Mare – Biserica “Sf. Anton – Curtea Veche” (Hanul lui Manuc, Bucureşti);
Icoana minunata (o alta) a Sf. Antonie cel Mare – Biserica “Sf. Gheorghe – Vechi” (în spatele Mag. Cocor, Cal. Moşilor 36, Bucureşti).
Mormantul in care se odihneste Sf. Antonie cel Mare se afla la Manastirea Sf. Antonie [cel Mare] din Egipt (sec. IV).
Cf:
http://basilicatravel.ro/index.php/pelerinaj-israel-tara-sfanta/pelerinaj-israel-egipt-organizat-in-parohia-ortodoxa-romana-din-viena.html
http://www.calendar-ortodox.ro/luna/ianuarie/ianuarie17.htm
http://paginiortodoxe.tripod.com/vsian/01-17-cv_antonie_cel_mare.html
http://www.crestinortodox.ro/acatiste/acatistul-sfantului-antonie-mare-67067.html
Bdi2's Blog 
http://www.ziarullumina.ro/articole;1489;1;50986;0;Hram-la-biserica-Sfantului-Antonie-Curtea-Veche.html
http://www.crestinortodox.ro/stiri/crestinortodox/sfantul-antonie-mare-intemeietorul-monahismului-74687.html
http://www.crestinortodox.ro/sarbatori/cuviosul-antonie-mare/cuviosul-antonie-mare-72993.html
http://www.crestinortodox.ro/sarbatori/cuviosul-antonie-mare/sfantul-antonie-mare-69580.html
Pt a „schimba” [in masura in care Dumnezeu si Maica Domnuli o permit-ingaduie-daruiesc] soarta (pe care fiecare si-o face prin faptele lui) si destinul (pe care ni-l da Doamne de Sus) trebuie sa insistam mult: cu rugaciuni serioase indelungi si din suflet, cu lacrimi, mers la biserica-slujbe, dat pomana la saraci-bolnavi, fapte bune, post, sacrificiu (ceva la care tinem mult / obiect sau ceva din noi, de ex. donare onorifica de singe) samd
Cu multa rabdare si insistenta; decat deloc, e bine ca schimbarea sa se produca si dupa niste luni-n ani. Nu avem de unde sti.
Mai exista o „procedura”: 7 sau 9 sau 13 zile de marti la rand se tine post negru (sau macar semipost cat poti in ziua respectiva), iar dimineata f devreme (biserica se deschide pe la 5.00) impricinatul merge la icoana facatoare de minuni a Sf Antonie cel Mare (e cea din dr de la catapeteasma) de la Biserica „Buna Vestire – Sf Antonie / Curtea Veche” (linga Hanul Manuc) unde sta la coada sa ajunga la icoana (cu cit te duci mai devreme, cu atit coada e mai mica) si se roaga (la D-MD, prin mijlocirea Sf Antonie), da un acatist la preot pt atunci (sau da direct pt 40 de zile) si aprinde o luminare in spate la luminari, unde e si o Evanghelie pusa, se pun niste bani la cutia milei sau pt ajutorarea bisericii, eventual se ramine si la slujba de dimineata. Se citeste in aceeasi zi Paraclisul Maicii Domnului sau Acatistul Maica Domnului Grabnic Ajutatoare, precum si Acatistul Sf Antonie cel Mare.
Atentie !
Intotdeauna rugaciunea se termina cam asa: Doamne, eu Te rog … cutare, si faca-se Voia Ta, dupa marea Ta Mila pt mine. Da, accept, asa sa fie, asa este, multumesc. Amin !
„Chiar daca pana acum n-ati nadajduit sa castigati o simtire a acestui fel de bunatati si de aceea nu ati cautat-o, cel putin de acum inainte, odata ce credeti ca acestea sunt adevarate si in conglasuire cu dumnezeiestile Scripturi, trecand prin toate acestea, fiti incredintati ca pecetea Sfantului Duh (Efes. I, 13) ni s-a dat inca de aici in chip constient celor ce credem. Si odata ce credeti, alergati, asa ca sa luati (Filip. III, 12), luptati-va, dar nu ca batand aerul (I Cor. XI, 27). Si pe langa acestea, „cereti si vi se va da ; bateti si vi se va deschide” (Matei VII, 7), fie aici, fie in veacul viitor. Deocamdata primiti invatatura, deocamdata pocaiti-va, faceti ascultare, postiti, plangeti, rugati-va. Prin acestea si prin unele ca acestea alergati, straduiti-va, urmariti, cautati, bateti, cereti, neintorcandu-va spre nimic altceva, pana ce veti lua, pana ce veti apuca, pana ce veti primi, pana vi se va deschide si veti intra, pana veti vedea inlauntrul camerei de nunta pe Mirele, pana veti auzi : „Bine, sluga buna si credincioasa, peste putine ai fost credincios, peste multe te voi pune” (Matei XXV, 21), pana va veti face fii ai luminii si fii ai zilei… ” (Sf. Simeon Noul Teolog, A cincea cuvantare morala, in Filoc. rom., vol. 6).
„Deci cereti si voi si nu va leneviti!” (Sf. Isaac Sirul)
“De aceea va zic voua: Toate cate cereti, rugandu-va, sa credeti ca le-ati primit si le veti avea.” (Ev. Marcu 11:24)
Cu nebiruita si neobosita nadejde: “Toata cate cereti, rugandu-va, sa credeti ca veti lua si va fi voua.” (Ev. Marcu 11:24)
Era un avva in Pateric care la sfarsitul rugaciunii zicea (in mod paradoxal): „Si, mai ales, Doamne, fa sa nu se implineasca rugaciunea/voia mea !”
Caci, de multe ori nu stim ce cerem, nici cum sa cerem.
„Invata-ne Doamne cum si pentru ce sa ne rugam.”
Conex iata povestea lui Evloghie pietrarul [din Patericul egiptean]:
A povestit avva Daniel, preotul Schetiei, zicând: „Când eram mai tânăr am venit la Tebaida şi m-am pogorât la un oraş să-mi vând lucrul mâinilor mele. Şi era acolo un om cu numele Evloghie, cu meşteşugul săpător de piatra, care din tânăra vârsta aceasta lucrare avea: din lucrul mâinilor sale, în fiecare zi ce dobândea, cheltuia şi până seara petrecea postind, iar seara ieşea în oraş şi pe străinii ce se aflau îi aducea la casa să şi picioarele lor cu mâinile sale le spăla, că nu avea pe altcineva împreună cu el. Şi după putere îi hrănea, iar din bucăţelele ce prisoseau, cu unele îşi mângâia nevoia firii, iar altele le arunca la câinii satului, căci până şi la aceştia îşi arata omul milostivirea. Deci, acesta şi pe mine de multe ori, primindu-mă în gazda împreună şi cu alt fraţi, m-a făcut a mă minuna foarte de fapta bună a lui, că mă înspăimântă milostivirea şi iubirea de oameni a lui şi blândeţea şi smerenia sufletului. Şi întorcându mă la Schetia şi aşezându-mă în chilie, în trei săptămâni m am dat pe sine-mi la postire, rugându-mă lui Dumnezeu să-i dea mai mult de cheltuiala, ca să poată să facă bine şi altora mai multora. Deci, din postire lipsindu-mi puterea, zăceam mai mort şi adormind am văzut pe unul cucernic la chip stând înaintea mea şi zicându-mi: „Daniele, ce ai?” Şi i-am zis lui: „ Cuvânt am dat lui Hristos să nu gust pâine, până ce mă va auzi pe mine pentru Evloghie, pietrarul, ca să-i dea lui blagoslovenie, să facă bine mai multora „. Iar el a zis: „ Nu, că se va vătăma, iar acum bine se afla; iar de voieşti să-i dai lui, pune-te chezaş pentru sufletul lui că se va mântui întru mai multe şi eu îi voi da lui „. Iar eu iarăşi am zis: „ Mai mult Doamne dă-i lui, ca toţi printr-însul să slăvească numele Tău cel sfânt „. Răspuns-a acela: „ Am zis ţie, că acum bine se află „. Iar eu am zis către el: „ Din mâinile mele cere sufletul lui! „ Deci, mi s-a părut îndată, că m-am aflat la Sfânta Înviere şi am văzut un copil şezând pe sfânta piatra, iar pe Evloghie de-a dreapta lui stând şi căutând către mine copilul, a zis către cei ce erau de faţa: „ Acesta este cel ce s-a pus chezaş pentru Evloghie? „ Iar ei au răspuns: „ Aşa, cu adevărat, stăpâne! „ Şi iarăşi a zis copilul: „ Spuneţi-i lui că am să cer chezăşia „. Iar eu am zis: „ Aşa, stăpâne, de la mine cere-o aceasta, numai dă-i lui! „ Şi văd că îi toarnă în sânul lui bani mulţi. Şi pe cât aceia turnau, pe atât sânul lui Evloghie primea. Deci deşteptându-mă eu, am cunoscut că mi s-a ascultat rugăciunea şi am proslăvit pe Dumnezeu. Iar Evloghie ieşind la lucrul sau şi lovind în piatra, aude un sunet desert şi săpând găseşte o peştera plina de bani şi spăimântându-se, socotea întru sine: „ Ce voi face? De-i voi lua pe aceştia la oraş, va auzi dregătorul şi vine de îi ia şi eu mă primejduiesc. Ci mai vârtos mă voi duce la o tara afară, unde nimeni nu mă cunoaşte”. Şi tocmind dobitoace ca şi cum ar fi avut de carat pietre, a carat banii la râu şi punându-i în corabie, s-a dus la Bizanţ. Şi împărăţea Iustin bătrânul şi a dat bani mulţi împăratului şi celor mai mari ai lui şi întru puţina vreme s-a făcut eparh al pretorilor şi a cumpărat casa mare, care şi până acum se zice a egipteanului. Şi trecând doi ani, eu neştiind nimic de cele ce se făcuseră, am văzut în vis că m-am aflat la Sfânta Înviere şi pe copil iarăşi l-am văzut, şezând pe sfânta piatra. Şi aducându-mi aminte de Evloghie, am zis întru sine-mi: „Oare unde este Evloghie?” Şi după puţin îl văd pe acesta, târât de un arap, afară de la faţa copilului. Şi deşteptându-mă, am cunoscut ce însemnează vedenia şi, am zis în sine-mi: „ Vai mie păcătosului, că am pierdut sufletul meu! „ Şi sculându-mă, m-am dus la oraş, ca pentru a vinde lucrul mâinilor mele şi aşteptând să aflu pe Evloghie, s-a făcut seara adânca şi nimeni nu s-a îndemnat să mă ia în gazda. Deci mă scol şi întreb pe o bătrâna şi îi zic ei: „ Bunico, dă-mi trei pesmeţi să mănânc, că nu am mâncat astăzi „. Iar ea ducându se, mi a adus puţină fiertura şi mi-a pus înainte şi şezând aproape, a început să-mi vorbească, grăind cuvinte de folos: „ Avva, nu ştii că eşti tânăr şi nu trebuia să vii în oraş. Au nu ştii că schima cea călugăreasca cere linişte „. Şi altele oarecare. Şi am zis ei: „ Ce porunceşti dar să fac, căci lucrul mâinilor mele am venit să vând? „ Iar ea mi-a zis: „ Deşi îţi vinzi lucrul mâinilor tale, dar nu zăbovi aşa în oraş; dacă voieşti să fii călugăr, du-te la Schetia! „ Şi i-am zis ei: „ Nu este aici în oraşul acesta vreun om temător de Dumnezeu, ca să adune pe străini? „ Şi mi-a zis: „ O, ce ai grăit, avvo? Am avut aici pe un pietrar oarecare şi multe bunătăţi făcea la străini. Şi văzând Dumnezeu lucrurile lui, i-a dat lui dar. Şi este, precum aud patrician astăzi „. Iar eu acestea auzind, am zis întru sine mi: „ Eu am făcut uciderea aceasta „. Şi îndată intrând într-o corabie, m-am dus în Bizanţ şi întrebând şi găsind casa lui Evloghie, şedeam lângă poarta, vrând să-l văd pe el, când va ieşi. Şi deci trecând puţin, îl văd îndată pe el cu fala şi înconjurat de oameni mulţi şi am zis către el: „ Miluieşte-mă, am să-ţi grăiesc oarece deosebi! „ Iar el nu a luat aminte, ci şi cei ce mergeau înainte au dat în mine şi alergam mai înainte şi iarăşi strigam şi cei de pe urmă iarăşi au dat în mine. Şi aceasta în patru săptămâni făcând, nu am putut să vorbesc cu el. Iar mai pe urmă strigând eu iarăşi, a alergat unul din slujitorii lui cu un băţ şi atâta m-a bătut cu dânsul, încât m-a lăsat mai mort. Apoi, după multă vreme, puţin întărindu-mă, am zis întru sine-mi: „ Să mergem la Schetia şi de va voi Dumnezeu, va mântui şi pe Evloghie! „ Şi m-am pogorât la mare şi aflând o corabie din Alexandria pornind îndată, m-am suit într-însa şi de scârba şi de bătăi am adormit. Şi mă văd pe mine iarăşi la Sfânta Înviere şi pe copilul acela asemenea iarăşi şezând şi căutând la mine cu îngrozire şi zicând: „ Nu vei merge, ci vei plini chezăşia „. Iar eu, de frica, nici a deschide gura nu am putut. Şi porunceşte la doi din cei ce stau înaintea lui şi luându-mă m-au legat cu mâinile înapoi şi m-au spânzurat cu capul în jos, zicându-mi: „ Să nu te pui chezaş peste puterea ta şi să nu grăieşti împotriva lui Dumnezeu „. Iar eu de mâhnire şi de nevoie, nu am răspuns nimic. Deci, aşa fiind eu spânzurat, s-a făcut glas zicând: „ Iese Augusta (adică Împărăteasa) şi văzând-o, am luat îndrăzneală şi am strigat: „ Miluieşte-mă, stăpâna lumii! „ Iar ea întorcându-se către mine, a zis: „ Ce voieşti? „ Am zis: „ Pentru chezăşia lui Evloghie sunt spânzurat „. Şi mi-a zis mie: „ Eu mă voi ruga pentru tine „. Şi am văzut că s-a dus şi a sărutat picioarele copilului şi mi-a zis copilul: „ Să nu mai faci lucrul acesta „. Iar eu de frică fiind cuprins, am zis: „ Nu stăpâne, iartă-mă! „ Şi a poruncit şi m-au slobozit şi mi-a zis: „ Mergi la chilia ta. Vezi încă şi cum voi aduce pe Evloghie la rânduiala lui cea dintâi „. Deci deşteptându-mă, m-am bucurat cu bucurie mare că m-am izbăvit de aceasta chezăşie. Şi înotând cu corabia, am venit la Schetia, mulţumind lui Dumnezeu. Iar după trei zile aud că a murit Iustin împăratul şi s-a făcut împărat Iustinian. Apoi după puţin m-am înştiinţat, că s-au sculat asupra împăratului, patru oarecare din cei mari, între care unul a fost şi Evloghie. Şi cei trei prinzându-se, li s-au tăiat capetele, iar Evloghie a fugit noaptea. Şi a poruncit împăratul ca ori unde se va afla, să se omoare şi el. Deci, întrebând pentru dânsul cu osârdie, m-am înştiinţat că s-a întors la locul sau iarăşi şi s-a apucat de pietrărie, nearătând către nimeni că el este cel ce se făcuse patrician în Constantinopol, ci alt egiptean a fost acela. Iar el încredinţa că întru atâţia ani a fost la Sfintele Locuri. Deci m-am pogorât iarăşi la acel oraş, ca să mă înştiinţez cele pentru dânsul mai cu deadinsul. Şi făcându-se seara, iată Evloghie a venit chemând pe străini la găzduire. Şi văzându-l, am suspinat şi lăcrimând, am zis către Dumnezeu: Şi luându-mă şi pe mine împreună cu alţi săraci, ne-am dus la casa sa şi spălându-ne picioarele, ne-a pus masă. Şi după ce am mâncat noi, luându-l deosebi, i-am zis lui: „ Cum te afli, avvo Evloghie? „ Iar el a zis: „ Roagă-te pentru mine, avvo, că sunt sărac, în mâini nimic! „ Iar eu am zis către el: „ O, de nu ai fi avut nici acestea pe care le ai! „ Iar el a zis: „ Pentru ce, avvo? Au te-am smintit cu ceva cândva? „ Atunci i-am povestit lui toate cele ce s-au făcut. Şi plângând de-ajuns, a zis: „ Roagă-te, avvo, ca să trimită Dumnezeu cele de trebuinţă şi de acum să mă îndreptez! „ Iar eu am zis: „ Cu adevărat, fiule, să nu îngăduieşti să ţi se încredinţeze altceva de la Hristos, cât vei fi în lumea aceasta, afară de plata ostenelii acesteia „. Şi urându-i cele bune, m-am întors şi a rămas Evloghie aşa, săpând la pietre şi primind pe străini până la sfârşitul vieţii sale şi de o sută de ani făcându-se, nu s-a lăsat de aceasta lucrare ci îi da Dumnezeu lui putere, până când a plinit călătoria vieţii acesteia”.
Atentie insa ! Vedeti ce cereti, ptca s-ar putea sa se indeplineasca !
Doamne invata-ne cum si pentru ce sa ne rugam !
Cineva spunea si zicea bine:
” Merci de informatii dar nu prea stiu ce sa fac….Daca cumva se indeplineste si dupa aia imi dau seama ca nu e ceea ce vroiam. Drept sa iti spun nici nu stiu daca imi doresc cu adevarat sa imi schimb viata in sensul asta, cel putin nu in momentul asta. … ce am zis atunci despre singuratate, era despre singuratate in general, ca esti singur cand nu ai prieteni, ca esti singur cand membrii familiei nu mai sunt aproape de tine sau ceva in sensul asta. Nu m-am referit la o singuratate in sensul dorintei de a fi cu cineva. Poate e altfel de singuratate .Si poate nici acum nu imi doresc. Nu mi-am dorit niciodata cu ardoare chestia asta. Daca spun rugaciuni, le spun pentru mantuirea mea sau pentru bine in general. Nu imi doresc ceva anume. Si cred ca asta e tot de la Dumnezeu. Sunt oameni care simt nevoia disperata a unei convietuiri cu cineva. Ma simt bine in solitudinea mea. Nu cred ca a venit momentul.
Daca Dumnezeu va dori chestia asta sigur imi va trimite ceva in sensul asta. Si cand va dori El. Nu pot sa ma rog pentru ceva ce nu imi doresc. Poate ca imi va dauna mai mult sa fiu cu cineva decat asa. Si poate nu sunt facuta pentru traiul in doi. Nu acum. Nu vreau sa aduc ceva in viata mea ce nu simt. ”
Intr-adevar.
Fiecare stie ce si cum e cu el/ea.
Cel mai bine e asa cum s-a zis mai sus: sa nu ceri de la Doamne nimic anume, ci doar binele in general si Mantuirea. Faca-se Doamne voia Ta, dupa marea Ta mila pt mine !
Invata-ne Doamne indreptarile Tale !
Ceea ce este de folos, tuturor le daruiesti.
🙂
Cu privire la „schimbarea” sortii:
http://www.formula-as.ro/2008/806/societate-37/manastirea-cu-sfinti-vii-9151
Parintele Cleopa si lelea Ioana
Si ar mai fi un lucru, care mi s-a parut uimitor inca de la inceput: drumul pe unde vin taranii la manastire. Ii vad cum se aduna spre biserica, senini, imbracati frumos, dar foarte putini au venit pe ulita principala. Restul au venit de altundeva. Apar de peste tot, din munti, pe drumuri si scurtaturi doar de ei stiute. Vin prin paduri, fara sa-si murdareasca incaltamintea, coboara firesc, neobositi, cu broboade si cusme pe cap, caci asa s-a intamplat la Slatina de cand lumea. Drumul mare, prin Malini, a fost mereu prea ocolitor pentru oameni, avea sa-mi spuna o femeie de 76 de ani, Simeria Ioana, care a venit singura peste munte, 7 kilometri pe jos, prin codri, tocmai din Valea Moldovei, un sat din apropierea Voronetului.
Aceasta femeie maruntica, cu doua broboade groase puse una peste alta, avea sa-mi dea adevarata dimensiune a ceea ce au insemnat „sfintii” Slatinei pentru crestinii acestor locuri. I-a vazut. I-a cunoscut indeaproape. Mai ales pe parintii Cleopa, Arsenie, Daniil si Paisie. Acestia – zice – „erau vazatori inainte cu duhu’ si mi-o scris tata viata mea ca pe-o carte, de la un capat la altu’…”. Simti bucurie cand o privesti. Ochii albastri-albastri, vii, chipul care i se preschimba total aproape la fiecare gest, o palma mereu pusa pe gura, atunci cand vine vorba de lucruri grave, tainice si mult prea sfinte. Batrana Simeria vorbeste mai mult cu palmele. O iubire coplesitoare mocneste in inima ei, o iubire ce sta oricand sa rabufneasca. Te atinge mereu, te prinde de haina, apoi te indeparteaza putin si iarasi te mangaie, de parca s-ar abtine in fiece clipa sa te ia in brate, sa-ti spuna totul imediat, sa te faca sa vezi cu adevarat ceea ce a trait dansa odinioara. In geanta de pe brat are o paine, o camasa de noapte si niste foi vechi, rupte dintr-o carte, pe care le poarta cu dansa intotdeauna, oriunde s-ar duce: „Acatistu’ lu’ Sfantu’ Neculai”, pe care l-a primit in dar din mana parintelui Cleopa Ilie, atunci cand ea avea 14 ani si il vedea pentru prima oara in viata. „Sfantu'” insusi le-a rupt pe toate din cotorul cartii, pe toate deodata, chiar in fata ei, si i le-a daruit ca sa-i fie de invatatura, iar ea le-a citit de atatea ori pana azi incat, desi le stie pe de rost „si noaptea-n vis”, litera cu litera, inca le mai citeste. Le citeste doar pentru ca sunt din cartea „aceea”. Acele simple foi din geanta sunt pentru ea adevarate comori. „Eu doua acatiste stiu pe de rost, „la virgura”. „Bucuria tuturor scarbitilor”” si aista, care-l tan totdeauna la mine. Na. Uitati-va… Ia uitati-va ce cifre mari si ros are!”, zice mandra, intorcand incet pagina dupa pagina. „Eram de paispe ani cand l-am vazut odata prin paduri, umbland sangur, pustnic, cu bunda alba pe spate – ca numa’ copchiii, si aceia cu sufletu’ curat, puteau sa il vada. Si am auzit din sat despre dansu’, ca-i om cu duh si are puterea sa prezaca viata oamenilor. Eu nu prea intelegeam treaba aiasta, da’ m-am dus. Eram tare saraci de-acasa, lipiti eram. Sapte copchii, mama bolnava, tata tocma’ venise din razboi… Tare saraci. Si-atuncea, doi frati mai mari mi-o zas ca sa ma marit obligatoriu, ca ei nu ma mai pot tane. Na, eram atuncea frumusaca, da nu prea-mi statea capu’ mie la barbati. Si, nu stiu cum, parca nu-mi plasea nici unu’. Ce sa fac?… M-am dus la manastire. Era calugari maaari, peste tat. Nalti, barbosi, strasnici. Eu, o copchilita… Parca oleaca ma si temeam. Cand am agiuns in fata la parintele Cleopa el s-o uitat la mine o data asaaa, vartos si numa’ ce-o stragat cu glasu’ lui!… Tat mi-o zas. Tat, tat, tat, ca pe carte. Citea in sufletelu’ meu… (isi pune pentru prima data palma pe gura, inabusindu-si parca un inceput de plans). Mi-o zas tat, cum am petrecut prin viata pana acuma, ca am acasa sarasie mare si sapte frati care vor sa ma dea, mi-o zas ce-o sa fac, cat o sa umblu, cat o sa stau, cate-o sa patesc de-acuma nainte si tate cate o sa le petrec mai departe. Tat stia, numa’ cand s-o uitat la mine o data. Spunea „de la distanta” faptele tale, da’ si pacatele. Daca nu le zaceai tu, ti le zacea el. Si le zicea la rand, ca pe carte. Era un calugar „vuiniiic” (voinic), puternic tare. Si cu-n glas!…. Oioio!….
Stia tata Psaltirea pe de rost si dormea numa’ trei ore intr-o noapte. Mie mi-o zas asa: „Roaga-te cel mai mult la Maica Domnului, ca prea mare noroc in viata n-o sa ai. In casatorie o sa te ieie un om beteag si cu acela o sa-ti duci pacatele, tata viata. N-o sa te casatoresti cu un noroc bun!…”. Eu, spariata, am intrebat catre dansu’: „Da de ce, parinte? Ce-am facut? M-o blestamat careva?…”. El o zas nu. N-am facut nimica. Da’ aceea ii soarta mea. Un om beteag o sa vie in viata mea, nu dupa mult timp. Si mie mi s-o parut ca nu-i drept. Am zas: „Daca-i beteag, schiop, ciung, eu nu ma duc dupa asa un om. Sa stii, parinte, nu ma marit deloc! Mai bine ma duc la „maise” (maici) si mor intr-o manastire”. Da’ el s-o mai uitat inca o data la mine, prin sprancene, si m-o amenintat cu degetu’: „Nu! La maise nu te duci, domnisoara. Nu ti-i scrisa cartea sa mergi la maise, ca esti prea „lumeata”!”. Pe urma am plecat acasa si m-am gandit mult. Nopti la rand n-am putut sa dorm de vorbele celea ale lui. Da’ tot credeam ca n-o sa se intample, ca n-o sa fie adevarat…”
***
Vrea sa imi spuna cat mai multe, in cat mai putin timp. Sa ajunga si ea la Privegherea care sta sa inceapa. Ma trage de maneca si ma scoate pe poarta manastirii, dincolo de ziduri, ca sa-mi arate un loc „anumit” din padure, unde traiau parintii Cleopa, Arsenie si Paisie, atunci cand erau sihastri. „Hai sa-ti arat dragu’ mamii! Hai… Hai sa-ti arat!…” Si, chiar cand iesim, isi ridica privirea albastra spre codrii din stanga si zambeste. „Uite-acolo sus-sus, cam pe unde-i dumbrava ceea!… Cam cinci kilometri is. Pe-acolo o trait bietu’ Cleopa, bagat pe sub radacini, ascuns prin scorbure si borte sub pamant, cateva ierni la rand. Slab, rupcigos, si era frig si n-avea ce manca, numa’ un singur padurar stia de el si-i mai aducea cate ceva. Il cauta comunistii sa-l puste, ca tinea niste predici care nu le convenea si cica „saboteaza economia nationala”, finca le spunea la oameni sa puna tapina in cui si sa nu lucre in sfanta duminica. Acolo sus o trait, saracu’, fugarit cu arma ca un animal. Acolo, in pustii!… Mergea de colo-colo, nici bordei nu putea sa-si faca, ca imediat il prindea si-l pusca. Acolo o fost si parintele Papacioc, impreuna cu parintele Cleopa, fugarit si dansu’ de comunisti. Tot un sfant. Se spovedeau in sihastrie, unu’ la altu’, se impartaseau, aveau la dansii Sfintele Taine. Zace ca intr-o zi o cazut o grindina mare si ei s-o varat amandoi sub niste tufise, asa, cam la ciinj de metri unu’ de altu’. Parintele Cleopa o zas: „Vino aicea, la mine!…”. Tufa lu’ parintele Arsenie era mai deasa, mai ferita, mai buna. Nu vroia sa plece, sa-l ude tat potopu’ cela. Da’ s-o dus. O facut ascultare. S-o supus la ala mai mare in grad din calugari. Si cum s-o dus acolo, cum o trasnit tufisu’ sub care o stat el inainte. Imediat! Asa s-o intamplat. Asa is sfintii mari intre ei. Asta inseamna sa faci ascultare, chiar daca esti in pustie. Eu i-am vazut mergand in padure, cand eram atuncea copchila, pe parintele Cleopa de doua ori, pe parintele Arsenie doar o data. Chiar pe-acolo, prin codru’ cela ma duc eu acasa, acolo traiesc eu. Acolo, peste munte ii satu’ meu, casa mea, copchii mei, acolo ii casatoria mea c-un barbat care o murit de ciinscinci de ani de zale. Pe acolo, peste muntele cela mare, ma duc eu acasa, la soarta mea…”
***
Ce s-a intamplat de fapt cu casatoria si viata lelei Ioana? La cateva luni dupa profetia parintelui Cleopa, s-a reintors in manastire, cu mii de alte intrebari. Refuza gandul ca asa se va intampla. „Sfantul” insa nu mai era. Plecase in sihastrie. L-a gasit insa pe un alt „sfant”, la fel de mare: parintele Paisie Olaru. „Pustnicu'”, asa ii zice mereu, caci si el se nevoise in pustie aproape 20 de ani. La Slatina, el spovedea mii de credinciosi, zi si noapte. Se zvonea, chiar printre calugari, ca „nu mananca nimic, nici de post” (nu era vazut luni la rand venind la trapeza sau parasind chilia) si nu doarme decat cel mult o ora pe noapte. Ioana l-a cunoscut, s-a spovedit la el, in chilia lui legendara. „Va rog frumos sa ma luati in seama ca am intrat in manastire si m-am dus direct la dansu’. Eu „proprie” m-am dus! M-am dus si am vorbit.
Nu stiu cum l-am nimerit tocma’ intr-o zi cand o iesit oleaca din chilie, la soare, si culegea intr-o cana niste zmeura pentru o copchilita care era acolo cu mama ei. Am vazut un preot c-un halat ros, c-o barba alba, mare, pan’ aici (arata undeva, in dreptul buricului), despchicata la mijloc, si niste ochelari cu ramele groase si negre, legate la spate cu elastic. Nu bine m-o vazut, si imi zace: „Ai vinit aicea, finca ai doi frati in spatele tau care te indeamna la casatorie si tu nu-ti poti descoperi soarta…”. Cand am auzat… Sa pchic gios! Sa pchic gios de la vedeniile lui. Imi citea in suflet, ca si parintele Cleopa. Mi-o dat niste canafi negri in mana si mi-o zas asa: „O sa postesti trei zile cu mine…”. Si-am postit trei zile incuiata intr-o chilie c-o maica tanara, care avea tot niste canafi negri ca ai mei. La trei zile, o venit si-o zas iarasi: „Mergem la icoana facatoare de minuni, ne rugam impreuna. Pe urma, o sa-ti citesc niste dezlegari trei nopti la rand, da’ a treia zi o sa te impartasesti si o sa mananci!”. Si asa am facut. A patra zi o fost ultima. „Pune-te in genunchi”, mi-o zas Pustnicu’. M-am pus. Si el o deschis o carte uite asa de mare, de aur, pe dedeasupra mea. Stateam cu capu’ sub cartea ceea si nu puteam sa-l vad, numa-l auzeam. Si el o zas asa, deodata, cu glas mare: „La maise n-o sa te duci, ca nu ti-i scris. O sa stai in lume si-o sa te casatoresti la un an de zile fix, dupa slujbele pe care le-am facut amandoi. Atuncea o sa vie in viata ta un om beteag, da’ tie o sa-ti placa, ca-i blandut si grijuliu cu dumneata si o sa-ti faca doi baieti frumosi si-o sa traiesti si-o sa muncesti pentru dansu’ tata viata…”. Si va rog frumos sa ma luati in seama!… La un an si-o luna fix, m-am maritat cu omu’ meu. Fix! Nu era ciung, schiop, nimica. Si tocma’ ma bucuram ca poate, cine stie, n-o fi chiar tat adevarat. Da’ la numa’ cateva s’tamani dupa ce m-am mutat in casa lui, am gasit dosate intr-un dulap, uite-asa un teanc de spitalizari, una peste alta. „Afectiune cronica”… „Inampt (inapt)”… „Bolnav”… Asta citeam eu, peste tot. „Inampt de munca, de efort, de serviciu militar…” Tat absolutu’. La omu’ meu i s-o dus „plamaiu” (plamanul) drept inca de tanar. N-avea plamai. Ce era sa fac? Am suferit si-am trait mai departe. Am facut cu el doi baieti frumosi – unu’ ii avocat, altu’ injiner silvic – am muncit tare mult, cat pentru patru oameni deodata, ca nu m-am indurat sa-i las sanguri pe toti trei, asa frumosi si blanzi cum erau. Dupa ce s-o nascut si al doilea baiet, acu’ ciijcinci de ani, omu’ meu o murit. O murit usor, fara dureri, intr-o sangura zi. O murit cu-n zambet pe fata. Iara eu am suferit si-am muncit mai departe. Hei, dragu mamii… Greu o fost. Da’ acuma, nu-s’ cum sa zic, parca is asa… multamita. Ma gandesc ca poate alta soarta mai buna pentru mine nici nu se putea. Asa o fost viata pe care mi-o hotarat-o Dumnezeu si pe care-o prevestit-o sfintii de la Slatina. Si va mai zac un lucru: duhovnici de-aistea, vazatori de-aistea cu duhu’, se nasc tare rar. Numa’ o data la un neam! Asa se nasc aistia. Va spun eu, Ioana Simeria. Uitati-va bine la mine in ochi: o sa mai treaca inc-o suta de ani si mai multi, pana sa se mai nasca asa oameni pe pamant…”
http://www.basilica.ro/ro/stiri-patriarhie/preafericitul_parinte_patriarh_daniel_isfantul_antonie_dascalul_pocainteii_5777.html
http://www.basilica.ro/ro/stiri-patriarhie/sute_de_credinciosi_la_sarbatoarea_sfantului_antonie_la_paraclisul_patriarhal_de_la_curtea_veche_6016.html
http://www.basilica.ro/ro/stiri-patriarhie/hram_la_biserica_sfantului_antonie_curtea_veche_7815.html
Biserici cu moaste si icoane facatoare de minuni v. aici:
https://bdi2.wordpress.com/2010/10/page/3/
V. si:
Pingback: Cuprinsul Blogului | Bdi2's Blog