Manastirea Mihai Voda din Bucuresti


Racla Sf. Rusi

Sarbatoarea icoanei (facatoare de minuni) „Odighitria” de la Minastirea Mihai Voda Bucuresti – 21 ianuarie.

[de lângă Metrou Izvor (Springtime si BCR Izvor), Str. Sapientzei, Nr. 4]

Biserica e deschisa toata ziua.

Pe 20 ianuarie e slujba de inaintepraznuire de la 17-21. Biserica fiind deschisa de la ora 16.

In fiecare luni de la ora 17.00 (vara de la ora 18.00) este slujba Paraclisului Maicii Domnului (inchinata icoanei minunate de aici).

Icoana minunata se afla la iconostasul din stg (din fata catapetesmei).

Particica din Briul Maicii Domnului este la masa acoperita cu cristal din mijlocul bisericii (pe sub care se poate trece).

Racla cu moaste de Sfinti se afla in partea dr a bisericii (sub icoana Sf Nicolae).

http://www.crestinortodox.ro/Sarbatorea_Icoanei_Maicii_Domnului_Ind…

http://www.formula-as.ro/2002/503/spiritualitate-39/spiritualitate-…

http://ro.wikipedia.org/wiki/M%C4%83n%C4%83stirea_Mihai_Vod%C4%83

Braul (din vesmantul) si Acoperamintul Maicii Domnului – ultrarezumat

Prin mila Ei: Braul (din vesmantul) Maicii Domnului se afla la Manastirea Vatoped de la Muntele Athos in Grecia, din acesta o parte a fost daruita Manastirii Kato Xenia din orasul Volos , Grecia. [Raclitza intreaga de la Manastirea Kato Xenia a venit in mai 2008 la Constanta si Mangalia.]
Din aceste 2 locatii din Grecia particele mici au fost daruite si altor minastiri din diverse locuri din lume, intre care si Romania (in diverse epoci).
In Romania o particica din Brau se afla (prin filera mai sus amintita) si la Manastirea “Sf. Nicolae – Mihai Voda”, de lângă Metrou Izvor (Springtime si BCR Izvor), Str. Sapientzei, Nr. 4, Bucuresti (masa acoperita cu cristal din mijlocul bisericii). Timp de 1 an sub ea se tin panglicutze, permanent, iar la 1 oct. al anului urmator se scot panglicutzele si se taie si se impart la oameni sau se plastifiaza pe versoul unei iconitze ce reproduce Icoana facatoare de minuni “Odighitria” din biserica minastirii (ziua de praznuire a icoanei fiind 21 ianuarie).

De asemenea un fragment din Brâul Maicii Domnului (sărbătoare pe 31 august), se află în Biserica Spitalului Judeţean din Suceava, jud. Suceava

Conex cu acestea, de Adormirea Maicii Domnului, pe cind Ea Se ridica/era ridicata de Iisus (si cu sufletul si cu trupul) la Cer, in a 3-a zi de la inmormintarea Sa trupeasca, tot atunci Sf Duh l-a adus (cu intirziere din iconomia Divina) pe norii cerului din India pe Sf Ap Toma, care astfel s-a intilnit cu Maica Domnului. Spre mingaierea lor si pt a le dovedi ca S-a ridicat la Cer si cu trupul, i-a daruit Sf Toma shalul/acoperamintul/maforionul Sau. Apoi Sf Toma a deschis mormintul Maicii Domnului (de la Ierusalim) si acesta era gol.
In continuare, istoriile bisericesti nu fac o distinctie prea clara intre briu si shal/acoperamint/maforion. Ea a daruit un alt vesmint al Sau femeilor mironosite si apoi acesta a ajuns mai tirziu la Biserica Vlaherne din Constantinopol.

Sarbatorile ortodoxe prin care se cinstesc vesmintele Maicii Domnului (cele fizice cit si metaforice) sunt: 2 iulie („Asezarea vesmintului Ei in biserica din Vlaherne”), 31 august („Briul Maicii Domnului”) şi
1 octombrie („Acoperamintul Maicii Domnului”):
Aceasta sarbatoare a fost instituita in amintirea unei minuni petrecute in Biserica Manastirii „Maica Domnului” din Constantinopol, in timpul imparatului Leon Inteleptul (886-911). Staretul manastirii, Cuviosul Andrei, a vazut o minune Dumnezeiasca, o vedenie, in care i s-a aratat Maica Domnului acoperind cu un sfant omofor cetatea Constantinopolului si primind rugaciunile credinciosilor pentru a le duce inaintea scaunului Fiului Ei. Cuviosul Andrei l-a cheamat si pe ucenicul sau, Epifanie, care, la randul sau se incredinteaza de realitatea celor vazute si auzite si, in final, impreuna cu ceilalti parinti, reusesc sa desluseasca semnificatia minunii si sa dedice o sarbatoare deosebita acestei puteri miraculoase, pe care Maica Domnului o arata fata de neamul omenesc.
Acoperamantul Maicii Domnului este ca un scut protector peste toti crestinii Bisericii care alearga cu credinta pentru a fi izbaviti de ispite, de incercari, de suferinte. „Prea Curata Stapana, pururea Fecioara, in vremea necazului nostru acopera-ne pe noi cu acoperamantul aripilor Tale, iar in vremea neputintelor si a batranetilor noastre, fii mijlocitoare noua, catre Fiul tau si Dumnezeul nostru. Sa nu biruie rautatile lumii anii vietii noastre, iar sfarsitul sa nu ne gaseasca cumva in afara acoperamantului Tau cel sfintit”.
Trebuie sa stim ca acest praznic a început a se praznui pentru o pricina ca aceasta: în zilele împaratului Leon cel întelept în Constantinopol, spre o duminica, facându-se priveghere de toata noaptea în sfânta biserica Vlaherna a Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu, în întâia zi a lunii octombrie, si multimea poporului stând înainte, ca la patru ceasuri de noapte fiind, Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos si-a ridicat ochii în sus împreuna cu ucenicul sau, Fericitul Epifanie, si au vazut pe Împarateasa cerului, pe ocrotitoarea a toata lumea, pe Preasfânta Fecioara Nascatoare de Dumnezeu, stând în vazduh si rugându-se, stralucind cu lumina si acoperind pe popor cu cinstitul sau omofor, înconjurata de osti ceresti si de multime de sfinti, care stateau în haine albe cu cucernicie împrejurul ei; din care doi erau mai alesi, Sfântul Ioan înaintemergatorul si Evanghelistul Ioan. Iar cele cu umilinta graiuri ale rugaciunii ei catre iubitul sau Fiu, si Dumnezeul nostru Iisus Hristos, acestea s-au auzit: „Împarate ceresc, primeste pe tot omul cel ce Te slaveste pe Tine, si cheama în tot locul preasfânt numele Tau; si unde se face pomenirea numelui meu, acel loc îl sfinteste, si preamareste pe cei ce Te preamaresc pe Tine, si pe cei ce cu dragoste ma cinstesc pe mine Maica Ta. Primeste-le toate rugaciunile si fagaduintele si-i izbaveste din toate nevoile si rautatile”.
Iar Mântuitorul i-a răspuns: “Cere, o, Maica Mea, că nu Mă voi întoarce de la tine, ci voi împlini cererile tale şi voi milui pe toţi care cântă ţie.” De aceea se zice despre Maica Domnului: “…că toate le poţi, câte le voieşti.” Într-o rugăciune a Sf Grigore Palama la Maica Domnului: “Miluieste-ma pre mine cel smerit, milostiveste-te spre mine cel neputincios, mare indrazneala ai la cela ce s-a nascut din tine, nimenea nu are putere precum tu, Maica lui Dumnezeu, ca toate le poti ca ceea ce esti mai presus de toate zidirile si nimic nu este tie cu neputinta, numai de vei voi. Deci nu trece cu vederea lacrimile mele, nu te intoarce de catre suspinul meu, nu lepada durerea inimii mele, nu rusina nadejdea mea cea catre tine, ci cu rugaciunile tale cele de Maica silind pre cea nesilita milostivire a Fiului tau celui bun si Dumnezeu, invredniceste-ma pre mine ticalosul si nevrednicul robul tau sa-mi iau frumusetea mea cea dintai si dintru inceputuri, si sa lepad grozavia patimilor, sa ma slobozesc de pacat si sa ma robesc de dreptate, sa ma dezbrac de spurcaciunea dulcetii celei trupesti si sa ma imbrac intru sfintenia curateniei celei sufletesti, sa mor lumii si sa viez faptei celei bune.” “…Care pentru noi, păcătoşii, S-a răstignit şi S-a îngropat şi a înviat a treia zi. Deşi fărădelegea mea este mai grea decât toate fărădelegile, totuşi, tâlharii şi desfrânaţii, pe care Iubitorul de oameni, pentru nemăsurata Lui milostivire, i-a primit şi i-a miluit, îmi dau îndrăznire, şi cu toate că nu te aveau pe tine mijlocitoare bună, nu le-a închis uşa milostivirii Sale. Cum să nu mă primească, dar, şi pe mine, care nădăjduiesc în ajutorul tău? Milostiveşte-te deci spre mine, Doamna mea, că poţi toate câte le voieşti, iar cele pe care le ceri de la Fiul tău le şi iau fără îndoială, deoarece pe tine te-a făcut mijlocitoare creştinilor. Pentru aceasta pe tine te binecuvântăm şi te preaînălţăm în vecii vecilor. Amin.”
Stiind si noi pe solitoarea si acoperitoarea noastra, sa nazuim catre dânsa cu umilinta strigând: „Acopera-ne pe noi cu acoperamântul tau, Preasfânta Fecioara, în ziua rautatilor noastre; acopera-ne în toate zilele noastre, iar mai ales în ziua cea rea când sufletul de trup se va desparti, de fata sa ne stai întru ajutor, si sa ne acoperi pe noi de duhurile cele rele din vazduh, cele de sub cer, si în ziua înfricosatoarei judecati, sa ne acoperi pe noi întru ascunsul Acoperamântului tau”. [„cel mai lat decit norul”, care acopera/protejeaza toata lumea si mai ales neamul omenesc/crestinesc].

http://biblioteca.golia.ro/acatistier/Acatistul_Acoperamantului.html

http://www.trilulilu.ro/shorti3st/d8268c22ed11f8

„Racla care ţine Brâul Tău, de Dumnezeu Născătoare, sicriu de sfinţenie robilor Tăi, şi sfinţită îngrădire, şi slavă şi laudă şi izvor de tămăduiri totdeauna se cunoaşte.
Aici, astăzi, cu sfinţenie adunându-ne, lăudăm slăvirile Tale cele multe şi noianul minunilor.”

„O, preacântată Stăpână, preacurată Fecioară, Născătoare de Dumnezeu, la Tine ridic ochii sufletului si ai trupului meu, către Tine întind mâinile mele cele slabe si din adâncul inimii strig Ţie : Caută la credinţa sufletului meu. Acoperă-mă cu atotputernicul Tău Acoperământ si mă izbăveşte de toate nevoile; iar in ceasul sfârşitului meu să stai lângă mine, o, intru tot bună Stăpână si mă izbăveşte de chinurile cele gătite pentru păcatele mele, ca, mântuindu-mă, pururea să cânt Ţie : Aliluia !”

„Bolile cele grele le tămăduieşti si dăruieşti ajutor cald celor ce cer de la Tine , Născătoare de Dumnezeu, Curată Îndrumătoare; de aceea propovăduim pururea minunile Tale pe care le faci neîncetat.
Mai luminos decât soarele este pretutindeni Acoperământul Tău, Fecioară; Tu vindeci boala cancerului si dezlegi legăturile nerodirii celor ce cu evlavie cer harul Tău, Cinstită Îndrumătoare.
Pe Tine aflându-te zid si mângâiere Dumnezeiască, Mânăstirea Mihai Vodă se măreşte cu Icoana Ta cea sfântă, Născătoare de Dumnezeu, Îndrumătoare; pe care tot glasul o lauda ca pe o păzitoare si mare scăpare.
Slava Tatălui si Fiului si Sfântului Duh.”

La Manastirea Mihai Voda Bucuresti se afla Sfintii:
Cuv. Parascheva (prăznuită pe 14 octombrie; moaşte şi veşmânt de moaşte), Mc. Paraschevi (prăznuită pe 26 iulie), Teodora de la Sihla (prăznuită pe 7 august; particica a fost furata, din pacate) şi Teodor Tiron (prăznuit pe 17 februarie şi în “Sâmbăta Sf. Teodor” de dinaintea Duminicii 1-a a Postului Mare = “Duminica Ortodoxiei”; particica a fost furata, din pacate) – casete cu părticele din moaştele lor; alături de o altă raclă cu părticele din moaştele Sfinţilor: Nicolae (prăznuit pe 6 decembrie), Ioan Iacob Hozevitul de la Neamţ (prăznuit pe 5 august), Xenia Petrovna (prăznuită pe 24 ianuarie şi 11 septembrie), Teofil cel Nebun ptr. Hristos (prăznuit pe 28 octombrie), Sevastiana (prăznuită pe 24 octombrie), Ciprian şi Iustina (prăznuiţi pe 2 octombrie), Clement al Romei (prăznuit pe 24 noiembrie), Trifon (prăznuit pe 1 februarie), Auxenţiu (prăznuit pe 13 decembrie), Dionisie Zakintos (prăznuit pe 17 decembrie), Anastasie (prăznuit pe 5 decembrie), Mc. Panaghiotis (prăznuit pe 24 iunie ?), Mc. din Sinai şi Rait (prăznuiţi pe 14 ianuarie), Spiridon (prăznuit pe 12 decembrie; există în altar şi un Papuc al Sfântului), Ignatie Zagorski, 14000 Prunci Mucenici ucişi de Irod (prăznuiţi pe 29 decembrie), 40 Mucenici (prăznuiţi pe 9 martie), Ioan Botezătorul (prăznuit pe 7 ianuarie, 24 iunie şi 29 august), Eustaţie (prăznuit pe 20 septembrie), 7 Tineri din Efes (prăznuiţi pe 4 august şi pe 22 octombrie), Teodor Stratilat (prăznuit pe 8 februarie), Sf. Necunoscut de la Măn. Neamţ (prăznuit în a 2-a duminică de la Pogorârea Sf. Duh), Stelian (prăznuit pe 26 noiembrie), Mercurie (prăznuit pe 25 noiembrie), Ştefan (prăznuit pe 27 decembrie), Andrei (prăznuit pe 30 noiembrie), Mc. Dimitrie Izvorâtorul de Mir (prăznuit pe 26 octombrie), Alexandru (praznuit pe 30 august) şi Haralambie (prăznuit pe 10 februarie); alături de casete separate cu părticele din moaştele Sfinţilor: Nifon (prăznuit pe 11 august), Mc. Revocatus (prăznuit pe 1 februarie) şi Mc. Pomponius (prăznuit pe 1 februarie), Constantin şi Elena (prăznuiţi pe 21 mai), Ana (mama Maicii Domnului) (prăznuită pe 9 septembrie şi 25 iulie), Mc. Hristina (prăznuită pe 24 iulie), Mc. Prov, Tarah şi Andronic (prăznuiţi pe 12 octombrie), Mc. Neofit (prăznuit pe 21 ianuarie), Mc. Varvara (prăznuită pe 4 decembrie), Cuv. Xenia (prăznuită pe 24 ianuarie), Mc. Procopie (prăznuit pe 8 iulie), Mc. Vlasie (prăznuit pe 11 februarie), Gheorghe Hozevitul (prăznuit pe 8 ianuarie), Sava (prăznuit pe 5 decembrie), Efrem cel Nou (praznuit pe 3 ianuarie si 5 mai), Marturisitori de la Aiud (praznuiti in a 2-a Duminica de la Rusalii) ş.a. ; alături şi de o casetă cu părticele din moaştele Sf. Trei Ierarhi (prăznuiţi pe 30 ianuarie); măsura Sfântului şi un epitrahil ce a acoperit moaştele Sf. Ioan Rusul (prăznuit pe 27 mai); de o icoană relicvar a Sfintei Ecaterina (prăznuită pe 25 noiembrie); de o casetă cu părticele din moaştele Sfinţilor: Ecaterina (prăznuită pe 25 noiembrie), Mina (prăznuit pe 11 noiembrie) şi Petru Atonitul (prăznuit pe 12 iunie); de o altă casetă-raclă cu părticele din moaştele unor Sfinti din Rusia: Teodor de Sanaksar (prăznuit pe 23 octombrie), Avram al Rostovului (prăznuit pe 29 octombrie), Alexandru de Sanaksar, Teodor cel Sfintit de Sanaksar (Ushakov) (prăznuit pe 2/15 octombrie), Antonie de Vologdav, Ignatie Briancianinov (prăznuit pe 30 aprilie), Iona de Kiev (prăznuit pe 31 martie), Daniel de Pereslav (prăznuit pe 7/20 aprilie), Corneliu de Pereslav (prăznuit pe 22 iulie/4 august), Andrei Cneazul de Smolensk, Teofil cel nebun dupa Hristos (prăznuit pe 28 octombrie/10 noiembrie), Dimitrie al Rostovului (prăznuit pe 28 octombrie), Siluan Atonitul (prăznuit pe 24 septembrie) si Serafim de Sarov (prăznuit pe 2 ianuarie şi 19 iulie); de o icoană relicvar cu o bucăţică din stânca Golgotei; de o părticică din Sf. Cruce pe care a fost răstignit Hristos (sărbătorile Sf. Cruci: Duminica a 3-a din Postul Mare, 7 mai, 1 august, 11 septembrie şi 14 septembrie); de o părticică dintr-un Veşmânt al Mântuitorului (mantia lui Hristos) ş.a., precum şi de o masă / baldachin sub al cărei cristal se află părticele din Brâul Maicii Domnului (din veşmântul Sf. Fecioare, adusă de la Mân. Vatoped / Mt. Athos: sărbătorit pe 2 iulie, 31 august şi 1 octombrie) şi din piatra Mormântului Maicii Domnului din Ţara Sfântă (Adormirea Maicii Domnului: 15 august) şi un veşmânt preoţesc sfinţit pe piatra Mormântului Maicii Domnului din Ţara Sfântă (Adormirea Maicii Domnului: 15 august) se află în Mânăstirea “Sf. Nicolae – Mihai Vodă”, în apropiere de Metrou „Izvor”, lângă BCR şi Springtime Izvor, Str. Sapienţei, Nr. 4


Racla cea noua

Racla noua Mihai Voda 01

Racla noua Mihai Voda 02

Icoana [facatoare de minuni] „Odighitria” originala, pictata de Sf Ap Luca se afla la Biserica „Sf Irina” din Constantinopol.
Pt a multumi Maicii Domnului [sub/in acest aspect al Ei] pt ajutorul dat in imprejurari ingrozitoare pt cetatea Constantinopolului [i-a scapat de o navalire ucigasa], s-a compus Imnul Acatist „Aparatoare Doamna” (din Acatistul „Bunei Vestiri” de ex.).
O copie (si ea facatoare de minuni) a ajuns la Minastirea Vatoped Mt Athos, de aici la Minastirea Sf Xenofont Mt Athos, iar o copie (facatoare de minuni si ea) dupa aceasta copie (de la Vatoped, apoi Xenofont) a ajuns, prin Minastirea Rusicon/Sf Pantelimon Mt Athos in Romania, fiind icoana de la Minastirea Mihai Voda (cca 1666).
Unii specialisti spun ca dateaza de la cca1450, fiind, de fapt, prima copie dupa originalul Sf Luca.

Maica Domnului Indrumatoarea “Hodeghetria / Odighitria” – Manastirea Xenofont (Icoana Sora cu cea de la Manastirea „Mihai Voda-Bucuresti”):
Aceasta icoana a stat mult timp in biserica centrala din Manastirea Vatoped, pe o coloana din strana stanga. In anul 1730, in orice caz, aceasta a disparut brusc de la locul sau, cu toate ca portile manastirii erau incuiate, si a aparut in chip minunat la Manastirea Xenofont. Toata lumea a crezut ca icoana a fost furata si dusa in Manastirea Xenofont. Drept aceea, calugarii au luat icoana inapoi si au pus-o sub o mare purtare de grija. La scurta vreme, icoana a disparut din nou din Lavra Vatoped si a aparut in cea de la Xenofont. Calugarii au inteles ca aceasta este o lucrare a Maicii Domnului si au lasat-o acolo. Ei au trimis multa vreme ulei si ceara la Manastirea Xenofont, pentru cinstirea Maicii Domnului.

„Aparatoare Doamna, pentru biruinta, multumiri, izbavindu-ne din nevoi, aducem Tie, Nascatoare de Dumnezeu, noi, robii Tai. Ci, ca Ceea Ce ai stapinire nebiruita, slobozeate-ne din toate nevoile, ca sa strigam Tie: Bucura-te, Mireasa, pururea fecioara!”
http://www.crestinortodox.ro/acatiste/67069-acatistul-buneivestiri

O creaţie de geniu a imnografiei bizantine, anume Imnul Acatist. Înainte de analiza acestui imn trebuiesc menţionate câteva aspecte ale cultului marial în Bizanţ. Maica Domnului s-a bucurat de o cinstire deosebită din partea creştinilor încă de la începutul Bisericii înregistrându-se chiar şi o bogată prezenţă iconografică a ei. Cultul marial a înregistrat o adevărată explozie după rezolvarea controversei nestoriene. Din moment ce Biserica se exprimase prin cel mai important organ al ei – sinodul ecumenic, nu a mai putut fi pusă nici o stavilă în eflorescenţa imnografiei şi a cinstirii de care se bucura Născătoarea de Dumnezeu.

Constantinopolul era prin excelenţă cetatea ei he Polis sou, cetatea care avea cele mai multe biserici şi locaşuri închinate Maicii Domnului, unde se păstrau relicve care i-ar fi aparţinut, în care se afla vestita biserică a Vlahernelor, locul în care, prin excelenţă, Născătoarea de Dumnezeu împărtăşea binecuvântările sale.[8] Orice pelerinaj în cetatea regină trebuia să cuprindă între obiectivele sale locuri sau relicve ce aveau legătură cu Maica Domnului. Au existat desigur şi uşoare exagerări, texte în care era numită Dumnezeu (Kai meta ton Theon Theos philanthropos), în care i se cerea să dăruiască viaţă veşnică „căci nimeni nu se mântuieşte decât prin tine” etc.[9]

Unul dintre cele mai vestite imne închinate Maicii lui Dumnezeu, şi care s-a păstrat integral este Imnul Acatist. Numele acestuia este format din a privativ adăugat verbului kathizomai care înseamnă a sta jos, a şedea. Aşadar, numele explică practica de a sta în picioare în timpul recitării acestuia.[10] Este compus din 24 de strofe, formând un acrostih, procedeu poetic întâlnit în literatura bizantină. Paternitatea sa este necunoscută, însă există o serie de teorii cu privire la ea. Sinaxarele bizantine îl atribuie patriarhului Serghie al Constantinopolului sau lui Gheorghe Pisides, hartofilax al Sfintei Sofii. Versiunea latină a Sinaxarului vede pe patriarhul Gherman al Constantinopolului ca autor. Alţi specialişti au presupus că Fotie l-ar fi compus.[11]

Sinaxarul menţionează în ziua de 7 august 626 atacul perşilor şi al avarilor. Cu acest prilej patriarhul Serghie ar fi condus o procesiune care a cântat toată noaptea acest Imn, fiind izbăviţi în mod miraculos de atacatori, minune pusă pe seama Maicii Domnului. Acesta a fost unul dintre motivele pentru care Serghie a fost numărat între posibilii autori. După ce sărbătoarea a fost transferată în sâmbăta din a V-a a Săptămână a postului pascal, sinaxarele menţionează şi alte izbăviri de asediu.[12]

Analizând profunzimea şi construcţia imnului, unii autori au atribuit imnul lui Roman Melodul. În acest caz s-ar explica faptul că le era cunoscut locuitorilor capitalei, din moment ce relatarea spune că l-au cântat toată noaptea. Probabil doar condacul iniţial „Apărătoarei Doamne” a fost adăugat în acea seară.
Chiar şi această teorie a fost criticată, imnul fiind plasat de către unii specialişti înainte de Roman Melodul.
Imnul se deschide cu un prooemium care menţionează minunea izbăvirii de asediu. Traducerea literală este: „Generalissimei apărătoare, ca una ce am fost izbăvită de lucruri cumplite, cele de biruinţă aduc ţie, Născătoare de Dumnezeu, ca nişte mulţumiri, eu, cetatea ta. Ci ca una ce ai stăpânire nebiruită, din tot felul de nevoi slobozeşte-mă, ca să strig ţie: Bucură-te Mireasă nemiresită!”[13]

Se observă simbolismul şi vocabularul militar folosit, de altfel comun în imnografia bizantină. Imnul este împărţit în condace şi icoase care formează un acrostih, icoasele terminându-se cu exclamaţia Haire Nymphe anympheute – Salve sposa innupta – Bucurăte mireasă nenuntită/nemiresită!; iar condacele cu Allelouia!.
În afară de folosirea Acatistului în cultul personal el era folosit în cultul public după cum am menţionat, la pomenirea izbăvirii de asediu, în 7 august. În sec. VIII patriarhul Gherman mută Acatistul din 7 aug în 25 martie, la Praznicul Buneivestiri, conţinutul acestuia potrivindu-se cu sărbătoarea. În sec. IX patriarhul Metodie sau Fotie l-a mutat într-una dintre sâmbetele de la sfârşitul Postului Mare, ulterior fixându-se în a V-a sâmbătă, care a primit şi numele de Sâmbăta Acatistului.[14]

Acatistul, în forma lui actuală este deschis de condacul „Apărătoare Doamnă” care în traducerea românească a pierdut orice referinţă la asediul Constantinopolului.

http://www.nistea.com/eseuri/ionut_mavrichi/muzica-in-spiritualitatea-bizantina-imnul-acatist.htm

Anunțuri
Publicat în Uncategorized | Etichetat , , , , , , , | 21 comentarii

Parintele Arsenie Boca: + 28 noiembrie 1989 = ziua nasterii sale in Rai ca Sfant

http://fundatiaarsenieboca.ro/

http://www.arsenieboca.ro/

http://www.arsenieboca.ro/parintele_viata.html

http://www.arsenieboca.ro/parintele_pictura.html

http://www.arsenieboca.ro/parintele_marturii_articole.html

http://www.nistea.com/boca.htm

Serafim de Sarov este sfantul la care a fost condus Parintele Arsenie Boca de catre Maica Domnului pe Muntele Athos. Desigur ca atunci cand s-a intamplat aceasta minune Sf Serafim de Sarov trecuse in lumea cealalta de aproape 100 de ani.
Dumnezeu a vrut sa ne lege de acest sfant al Rusiei nu intamplator ci dintr-un motiv tainic.
Pr Arsenie se roaga la Hristos Dumnezeu sa-i trimita un duhovnic pentru a fi initiat in isihasm si a primi un indrumator in tainele secrete ale mantuirii. Se roaga dar in zadar. Abia cand se roaga Fecioarei Maria aceasta ii apare si ii raspunde conducandu-l, transportandu-l prin minune intr-o padure la acest sfant al Rusiei numit Serafim de Sarov.
Nu intamplator unul din cei mai mari sfinti ai Romaniei, Arsenie Boca are acest traseu spiritual.
A trecut la Domnul pe 28 noiembrie 1989. Inmormantat la Manastirea Prislop, sat Silvaşu de Sus (lângă Haţeg), jud. Hunedoara.

http://www.formula-as.ro/2008/803/spiritualitate-39/amintiri-despre-arsenie-boca-9057

“ Nu era voinic, ci subtire si inalt. Dar desi era destul de fragil, parea extrem de puternic. Avea o atitudine foarte darza, mandra, si se impunea unde aparea, fara nici un efort. Puterea lui era mai ales in ochi. Cand te privea, te paraliza. Avea o autoritate care venea din interior prin privire, ca o forta in fata careia nu-ti ramane decat sa te supui. Nu era nevoie sa faca vreun gest, caci iti spunea din ochi ce sa faci. Te facea sa plangi sau sa te bucuri, dupa cum iti era sufletul, usor sau greu de pacate.
L-am cunoscut destul de bine si pot sa va spun ca nu am vazut un om cu o putere mai mare asupra oamenilor si a lucrurilor. Supunea totul, nu prin vointa, ci prin credinta si prin exemplul personal. El lucra cot la cot cu noi si cauta sa ne invete pe cei incepatori cum sa ne comportam, cum sa muncim, cum sa ne rugam, sa facem cinste manastirii si sa ne imbunatatim duhovniceste.
Pe cat de aspru era la o prima privire, pe atat de bun era dupa ce-l cunosteai. La inceput ti se parea biciul lui Dumnezeu. Aspru la purtare, aspru cu sine, aspru cu pacatul. Dar daca ii urmai sfatul si te pocaiai, atunci il vedeai cat e de bun. Pe noi, calugarii mai tineri, ii placea sa ne invete diverse lucruri, de la literatura si pictura pana la munca la grajd. De multe ori glumea si radea cu noi si era foarte bland. Se inasprea doar in fata pacatului. Lucra cu noi si nu cerea nimanui sa faca mai mult decat putea. Ca manastirea era atunci o ruina. Peste 200 de ani a fost ruina. Si am lucrat mult s-o refacem. Nu te chema la munca, ci se apuca primul de treaba si toti il urmam. Erau multi studenti. Uneori, se batea cu zapada cu noi. Spunea ca e bine sa ne comportam cum ne e varsta, ca avem timp sa devenim seriosi si sa uitam de joc.
Parintele a vazut ca lumea il iubea si se temea ca unii pot cadea in idolatrie. Si le spunea tuturor: „Voi veniti dupa cuvant de folos si apoi asteptati sa va mantuiesc, dar eu nu pot asta. Eu pot doar sa va trezesc din pacatele in care traiti. Pentru ca viata asta e scurta, iar cealalta e vesnica si n-as vrea sa plangeti la ziua Judecatii”. De aceea, Parintele nu prea primea sa i se sarute mana. Totusi, unora le permitea. Si l-am intrebat de ce pe unii din oamenii care vin la el ii lasa sa-i sarute mana. Mi-a zis: „Acestia ma vad pentru ultima oara”. Erau din cei care se opuneau comunismului si care apoi au murit in munti si in inchisori.

Da. Plangea cand se ruga. L-am surprins odata la chilie, cu lacrimi pe obraji. Pe urma si in altar l-am vazut lacrimand, cand slujea. Plangea pentru pacatele oamenilor. Ii era necaz ca oamenii nu vor sa se indrepte si se duc astfel de la Fata lui Dumnezeu.
Era mult rabdator. Nu spovedea pe oricine si nu dadea canoane. Caci stia ca poti sa faci formal canonul si sa fii tot cu gandul la pacat. Si ca, daca nu-ti da canon, dar tu te caiesti cu adevarat, vei fi mai ravnitor la rugaciune si te vei infrana mai bine de la pacat.

– Nu erau si oameni care se indoiau de Parintele?

– Ei, ba da. Mereu sunt si din acestia. Odata, un taran i-a injurat pe cei care se duceau la Parintele Arsenie si pe loc i s-a strambat gura. N-a mai putut s-o deschida, nici sa bea apa. L-au dus oamenii la manastire si Parintele s-a apropiat de caruta in care se gasea amaratul si l-a intrebat: „Ce ti-a facut, bade, Arsenie? Ia deschide gura si graieste!”. Si pe loc omul a putut deschide gura sa vorbeasca, s-a aruncat in genunchi si a inceput sa planga si sa se caiasca pentru ce spusese.

– Ati trait vreo fapta minunata ca urmare a puterii duhovnicesti a Parintelui?

– Sunt mai multe, dar nu le pot povesti, pentru ca lumea nu le-ar intelege. Mi-a zis o data: „Veniti la mine, va dau sfat, dar voi asteptati si minuni. Sa stiti ca mai mult o sa va ajut dupa ce voi pleca la Domnul, decat acum”. Si a avut dreptate. Eu i-am simtit mereu ajutorul dupa ce a murit. Si am trait o minune, acum trei ani. M-am dus la parastasul care i se face Parintelui anual la manastirea Prislop. Nu mai fusesem, si am zis sa merg sa slujesc pana nu mor. A fost foarte frumos. Pe la ora patru dupa masa, am plecat indarat spre Bucuresti, cu cineva cu o masina. Numai eu si soferul. Dar tot drumul am simtit ca in masina mai era cineva langa noi, pe bancheta din spate. Si, va spun adevarat, masina n-a venit pe pamant pana aici, la Barcanesti.

– Cum adica?

– Plutea… Am ajuns in trei ore, desi la dus am mers opt ore. Pe drum am intalnit stopuri, accidente, dar nu ne-am oprit, pe toate le-am depasit, parca prin aer. Ma uitam la omul care conducea si ma intrebam de ce trece pe rosu, doarme? El nu spunea nimic, nu spuneam nici eu. Parca ne temeam sa vorbim. Cand am ajuns aproape de manastire, aici, masina a inceput sa se auda cum merge pe pamant. Si a zis soferul: „Masina noastra merge pe pamant”. L-am intrebat: „Ce-ai simtit, omule?”. Si el: „Am simtit pe cineva in spate si altceva nimic. Eu n-am condus pana aici, stiu ca masina a mers singura”. Si-am auzit atunci o voce in spate: „Pana aici am venit cu voi”. Cand m-am intors, nu era nimeni.

– Ati mai povestit intamplarea aceasta cuiva?

– Nu, ca oamenii de azi nu mai cred. “

http://www.formula-as.ro/2008/815/spiritualitate-39/amintiri-despre-parintele-arsenie-boca-9485

“Fetita oloaga

M-am nascut in anul 1935, intr-o familie de oameni saraci, dintr-o localitate de munte, de langa Brasov. Primul copil nascut in familia mea a fost un baiat sanatos si frumos, iar al doilea copil am fost eu, care m-am nascut infirma de ambele picioare, slaba si pipernicita. Femeile din sat care m-au vaz
ut o indemnau pe mama sa nu-mi dea de mancare, ca sa mor. Iar mama le spunea: „Daca Dumnezeu mi-a dat-o asa, eu ii dau de mancare si apoi sa faca El ce-o vrea cu ea”.

…si ne-am asezat in rand, in picioare, sa-l asteptam pe parintele Arsenie, sa vina sa ne dea binecuvantare. Fiecare avea in mana cate ceva. Langa mine era o doamna din Brasov si m-a intrebat: „Tu n-ai adus nimic sa-i dai parintelui?”. Am ridicat stingherita din umeri. Nu stiam ca asa era obiceiul. Anisoara nu-i spusese mamei nimic. I-am raspuns: „Nu!”. Atunci ea mi-a dat un pachetel, cat un pachet de chibrite, nu stiu ce o fi fost in el, si mi-a zis: „Da-i asta parintelui si cere-i ceva!”.

Minunea

La un moment dat, parintele a coborat din chilie: inalt, imbracat intr-o reverenda alba, incinsa cu o centura neagra la mijloc. Avea parul negru si lung pana la umeri si niste ochi albastri, albastri… Eu eram a cincea sau a sasea din rand. Tremuram toata. Cand a ajuns la mine si a intins mana sa ma binecuvanteze, i-am intins pachetelul si am zis in gand: „Parinte, ajuta-ma sa pot umbla”.

In gand am zis, ca nu eram in stare sa scot un cuvant. Dansul a lasat mana in jos, s-a dat un pas inapoi, m-a privit din cap pana la picioare si de la picioare pana la cap si m-a binecuvantat, zicand cu voce tare: „Bine, asa sa fie!”. Atunci am simtit un fior si o putere m-a strabatut prin sira spinarii. Si am simtit, deodata, ca pot sa ma tin pe picioare. Parintele Arsenie facuse o minune cu mine: imi daduse putere sa pot umbla. Am inceput sa plang, iar dansul a trecut mai departe. Credinciosii m-au inconjurat si m-au intrebat ce am cerut, ce mi-a dat parintele? Eu nu le-am spus, ci am tot plans… “

http://www.formula-as.ro/2008/823/spiritualitate-39/arsenie-boca-marturii-ardelenesti-9742
“Eu am avut un unchi, care in ’48 era ofiter de securitate la Brasov. Eram tanar si mergeam la Brasov, unde mai ramaneam la el cate o saptamana, ca asa mai vedeam si eu lumea. Mergeam seara cu el prin oras, pe unde avea el treburi, ma mai lua si la serviciu si asa am aflat ceea ce va povestesc in continuare.
Securitatea l-a ridicat pe parintele Arsenie de la Sambata pentru ca se stia ca face minuni si vin puhoaie de oameni la el. In ’44, de exemplu, a spus la sl
ujba oamenilor sa-si aduca copiii de la Bucuresti acasa ca va veni un prapad, si la putin timp dupa aceea a fost cumplitul bombardament american. Le era groaza ca acum, in timpul comunismului, le va spune oamenilor cu aceeasi claritate care este realitatea. Si din cauza aceasta l-au luat la Securitate si l-au schingiuit mult, saracul de el. Mie mi-a spus lucrurile acestea unchiul meu. Problema era ca desi el nu se misca din fundul celulei, ci sta in genunchi si se ruga, in fiecare noapte la ora 12.00 se deschideau usile inchisorii. Celula era un loc imprejmuit, intr-o sala uriasa ca o hala. Iar in mijlocul acestei hale, statea la o masa, permanent, un subofiter de paza, care-l supraveghea fara incetare. L-au scos, l-au batut si l-au facut in fel si chip sa le spuna cum face, caci ei credeau ca are iarba fiarelor, cu care umbla aricii in bot, iar el cum a stat tot timpul in padure la Sambata, a facut rost de iarba aceea si o pune pe lacat. Dar el cum sa puie iarba pe lacat daca statea tot timpul in genunchi in fundul celulei si erau si doua randuri de usi? Intr-o noapte, au bagat doua iscoade securiste la el in celula ca sa-l vada cum face. Parintele, insa, nu a avut treaba cu ei. Ei il tot intrebau, se tot luau de el, iar el in celula tot sta in genunchi si se tot ruga. Noaptea, la ora 12.00, cand s-au deschis lacatele, pe securisti parca i-ar fi lovit fulgerul lui Dumnezeu, i-a razbit frica si au fugit de acolo. Si de la o vreme, nimeni nu mai voia sa faca de paza, pentru ca le era frica. Pe comandant l-a luat si pe el frica si ce-a zis: eu, ca sa scap si sa-mi spal mainile, ii aduc pe toti aici sa vada si pe urma nu il mai tin.
Intr-o seara, vine unchiul meu si-mi spune ca in noaptea aceea ma ia cu el sa vedem un calugar de la Sambata, care deschide rugandu-se usile de la inchisoare. Asa ca am ajuns acolo seara, fiind si eu curios sa vad. Toata Securitatea era atunci acolo. Eu am stat pe scari, ca nu am mai avut loc sa intru, si cu totii asteptam sa vina ora 12.00 noaptea sa vedem daca-i adevarat. Si, ce sa vezi, nu asa ca s-a deschis doar un lacat, norocul meu a fost ca m-am tinut de balustrada scarilor, ca la 12.00 noaptea, bara de la usa temnitei a sarit cat colo si tot amarul de lume care era pe jos s-a napustit inspaimantata pe scari in sus. De frica nu mai stiau ce sa faca, se calcau in picioare. Din ceasul acela, nu l-au mai tinut acolo, i-au dat drumul cu domiciliu fortat. Mie mi-a spus unele din lucrurile acestea unchiul meu. Dar am vazut cu ochii mei lacatele deschizandu-se si bara aceea sarind in laturi si securistii aceia care erau oameni in varsta, nu tineri ca mine, care aveam 18-19 ani, fugind de mancau pamantul. Multa vreme dupa aceea, cand mai mergeam cu unchiul meu pe la restaurant, prietenii lui securisti numai de asta vorbeau. “

“…Doar tata, care a fost si el detinut politic, mi-a zis ca a stat in celula cu parintele Arsenie si acolo un gardian il tot jignea: „Ba, popa!”. Atunci s-a intors parintele si s-a uitat la el si gardianul a inceput sa se chinuie, tinandu-se cu mainile de burta. Intr-un tarziu, vazand ca durerea nu inceteaza, a zis: „Parinte, iarta-ma”. „De Dumnezeu sa fii iertat”, i-a raspuns parintele si pe loc omul si-a revenit. “

Emilia Butum – Fagaras:

„Crezi ca parintele Arsenie este mort? Eu iti spun ca e viu”

Cand s-a aflat de moartea parintelui si trebuia sa mergem la inmormantare, fiica mea, care atunci avea 9 ani si care il indragea foarte mult pe parintele, a tinut cu tot dinadinsul sa mearga si ea.
Era toamna spre iarna, era frig, trenurile pe vremea aceea nu erau incalzite, dar era neclintita pe pozitii: „Si eu vin la parintele, iar daca nu ma luati, ma pun eu in tren si ma duc”. Iar daca vroia sa mearga pentru ultima oara la parintele, nu ne puteam impotrivi. A luat-o sotul meu si a dus-o la inmormantare. De cum a ajuns in biserica, s-a desprins de tatal sau si s-a dus langa parintele Arsenie. A uitat de parinti, de cei care mai erau acolo, de tot ce o inconjura. Nu-i era frica ca este mort, nu a intimidat-o nimic. A ramas langa parintele cat s-a putut. La plecarea de la inmormantare, a luat-o cineva cu masina si a ajuns prima acasa, cand nu era inca nici unul dintre noi. A urcat singura noaptea in bloc, refuzand sa fie insotita de cineva. A intrat fara teama in casa, unde era o matusa si i-a spus acesteia: „Hai sa-ti spun ceva: Dumneata crezi ca parintele Arsenie este mort?”. Sora mea nu stia ce sa creada, statea derutata. „Eu (continua fetita) atata iti spun, ca e viu. Dar sa-ti spun altceva: Daca te uiti in casa, il vezi?”. – „Nu, nu il vad”. „Dar daca merg prin casa, auzi si tu pasii lui insotindu-ma?”. – „Nu, nu ii aud, dar eu sunt o pacatoasa, iar tu esti un copil curat. Tu poate poti sa-l vezi si sa-l auzi, dar eu nu”. „Daca tu nu il vezi si nu il auzi, atunci sa nu mai spui la nimeni ceea ce am spus eu, ca n-am sa recunosc la nimeni nimic”.

Am vazut o femeie care isi pierduse un copil si s-a dus la mormantul parintelui Arsenie sa se roage. Mai mare ii era disperarea decat credinta si se intreba: „Ce poate sa faca un mormant? Caci vad ca este un mormant ca oricare altul”. Si, deodata, a cazut in genunchi (pesemne ca i s-a aratat parintele) si a strigat: „Parinte, nu am stiut cine esti! Parinte, te rog, ajuta-ma!”. Credinta a cuprins-o chiar in acele clipe si sufletul ei s-a luminat, iar buzele au eliberat in cuvinte suferinta ei de mama.

Dar aceste lucruri, desi se stiu, nu le spune nimeni. Oare de ce nu se spun lucrurile acestea? Sunt niste lucruri adevarate.

Se zice ca:
Parintele Arsenie Boca fiind intrebat odata daca este bine sa cinstim sfintii catolici, el a dat de inteles ca este bine sa-i cinstim, dar sa nu-i uitam pe ai nostri.
O minune in care Dumnezeu a lucrat prin colaborarea dintre Sf Serafim de Sarov si Sf Francisc de Assisi:
Era o femeie care se ruga foarte mult pt a primi har si era catolica. Si se ruga foarte mult Sfantului Francisc sa primeasca Har. Sf Francisc de Assisi este catolic.
Iar intr-o zi, in timpul rugaciuni, a venit Sf. Francisc la ea cu un batranel in dreapta lui, in haina alba si cu spatele putin curbat, si i-a zis:
“La Biserica lui sa mergi si vei dobandi Harul.”
Si ea nu stia cine e batranelul. Si se tot intreba cine este.
Dupa un timp si-a angajat niste muncitori rusi ( ea era din Italia si era bogata) si mergand in camera unuia dintre muncitori a vazut iconita batranelului imbracat in alb la candela .
L-a intrebat pe slujitor si acela i-a zis ca e Sfantul Serafim de Sarov.
Astfel, s-a facut ortodoxa si a trimis minunea la manastirea Sf. Serafim.
Iar Sfantul Fracisc e singurul sfant catolic care a convertit un om la ortodoxie.
Iar acolo [la Biserica Draganescu / pictata de Parintele Boca] este desenat ca sa marturiseasca despre minune si despre adevarata credinta…

In 1948 cand a fost revenirea (greco-catolicilor la ortodoxie), Parintele a fost trimis la Alba Iulia. Acolo, in biserica aceea, unde erau adunati si catolicii si ortodocsii, el a fost trimis ca delegat de la Sibiu. S-a incins acolo o cearta de nu se mai intelegea om cu om. Ai nostri (ortodocsii), cautau sa-i lamureasca, ceilalti se opuneau si bineinteles a iesit un scandal mare in Biserica.
Parintele parca nu avea nici un cuvant sa-i lamureasca. A iesit afara din biserica, si nu departe era o padure si a chemat lupii din padure, si a inceput sa-i mangaie, asa cum Daniil ii mangaia pe lei. Si cineva a zis “Mai, Parintele asta Arsenie a chemat lupii din padure?! Ia vedeti, ce face acolo?”. Si cand au iesit din biserica a inceput sa-i mangaie si a zis: “Mai, si cu lupii astia ma inteleg, numai cu voi nu ma pot intelege” si din clipa aceea imediat s-a schimbat atmosfera. Parintele si-a spus cuvantul si revenirea n-a mai fost cu probleme. (Pr. Ioan Ciungara, Copacel).

“In biserica de la Draganescu, pe drept cuvant numita Capela Sixtina a Ortodoxiei sunt pictati sfintii asa cum i-a vazut parintele Arsenie Boca. In marginea din dreapta a picturii respective, in rand cu sfintii ortodocsi, este pictat [cu aureola de sfant] Sfantul Francisc de Assisi, sfant catolic care in timpul vietii a vrut sa posteasca dupa modelul ortodox, dar Papa nu l-a lasat.”

“Un exemplu foarte „concret“ îl găsim la [Biserica] Drăgănescu. În partea stângă a naosului, spre final, putem citi cuvintele: Extra Ecclesia Nulla Sallus (Sf. Ciprian, De unitate Ecclesiae, cap. IV). Imediat jos sunt reprezentate bisericile Sf. Sofia din Constantinopol şi Sf. Petru din Roma – împreună! Cele două biserici se alătură, formând un corp comun, iar în semicerc deasupra lor este scris: „Cred întru una sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică“. Este un apel simbolic la unitatea de credinţă a Bisericii din timpul Sinoadelor Ecumenice. Iată un motiv în plus pentru care pictura Părintelui Arsenie poate fi numită profetic.

Desigur, îmbinarea subtilă a tradiţiei bizantine cu elemente ale tradiţiei apusene poate lăsa loc la interpretări mai mult sau mai puţin legitime în raport cu ceea ce a dorit „cu adevărat“ Părintele să exprime prin pictura sa. Cert este că în cazul de faţă apelul la unitatea Bisericii este unul tulburător de actual. Într-o formulare memorabilă (consemnată de ucenicii din Ţara Făgăraşului), Părintele Arsenie ar fi spus că „Ortodoxia şi Catolicismul sunt două strane ale aceleiaşi Biserici“14. Cu menţiunea, poate, că Ortodoxia este strana „din dreapta“… “

http://www.lumeacredintei.com/sct_6/c_1/yy_2007/art_277/privirea_veniciei_pictura_printelui_arsenie_boca.htm

http://fundatiaarsenieboca.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=100%3Aprofetia-pictata-a-parintelui-arsenie-boca&catid=26%3Aarticole&Itemid=92

http://fundatiaarsenieboca.ro/index.php?option=com_content&view=category&id=26:articole&Itemid=92&layout=default

Publicat în Uncategorized | Etichetat , , , , , , | 16 comentarii

Sf Grigorie Decapolitul (20 noiembrie) – moaste

Acest sfânt era din Isauria, născut şi crescut într-una din cele zece cetăţi, ce se cheamă Irinopol, fecior al lui Serghie şi al Mariei, în vremurile necredincioşilor luptători împotriva icoanelor. Când a fost de opt ani a fost dat la carte şi învăţând s-a făcut de vârstă şi se găteau părinţii să-l însoare; iar el fugind pe ascuns, mai ales pentru eresul luptătorilor împotriva icoanelor umbla din loc în loc, sărutând pe cei ce mărturiseau pentru sfintele icoane şi strângând la sine de la aceia folos sufletesc. Apoi, supunându-se pe sine la toată înfrânarea şi aspra petrecere, s-a luptat cu multe ispite şi mai ales cu cele aduse de la demoni; pentru care s-a şi arătat mare făcător de minuni. Acesta a mers şi în Asia şi la Bizanţ dorind să mărturisească pentru sfintele icoane. Iar de acolo s-a dus la Roma şi, străbătând tot Apusul şi spăimântând pe mulţi cu semnele şi cu minunile ce făcea, iarăşi s-a întors la Bizanţ; şi de acolo s-a dus la muntele Olimpului. Deci suindu-se acolo şi topindu-se foarte, s-a îmbolnăvit de idropică, încât numai după glas era cunoscut de cei ce-l ştiau. Deci pogorându-se din munte s-a dus la Tesalonic şi de acolo venind iarăşi la Bizanţ a aflat pe Simeon mărturisitorul şi purtătorul de Dumnezeu închis în temniţa pentru sfintele icoane. Şi închinându-i-se şi rugându-l mult să se roage pentru el, cu pace s-a săvârşit. Sfintele moaşte, ale acestui Sf. Grigorie, se află întregi în România la sfânta Mănăstire Bistriţa-Vâlcea, care este făcută din temelie de răposatul ban Barbu Craiovescul. Acesta cu multă cheltuială a adus aceste sfinte moaşte la această sfântă mănăstire, unde se află şi până astăzi făcătoare de minuni, prin care şi sfânta mănăstire de multe primejdii este ferită şi pământul acesta multă folosinţă şi ajutor are; iar cine merge la sfântul cu smerenie şi cu credinţa află folosinţă şi tămăduire atât trupeşte cât şi sufleteşte. http://paginiortodoxe.tripod.com/vsnov/11-20-cv_grigorie_decapolitul.html

http://www.crestinortodox.ro/acatiste/acatistul-sfantului-grigorie-decapolitul-67126.html

Racla Sfantului se afla la Mănăstirea Bistriţa, sat Bistriţa, com. Costeşti, jud. Vâlcea. http://www.crestinortodox.ro/sarbatori/sfantul-grigorie-decapolitul/sfantul-grigorie-decapolitul-la-manastirea-bistrita-valcea-73040.html

 http://www.ortodox.ro/manastiri/manastirea_bistrita_valcea.html

Particele din moastele sale:

In Bucuresti:

– Biserica „Adormirea Maicii Domnului / Sf. Nicolae / Sf. Cuv. Parascheva şi Sf. Grigorie Decapolitul – Hagiu” (Str. Traian, Nr. 142 ) [tot aici se afla si o icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului];

http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/biserica-hagiu-hala-traian-98407.html http://bisericahagiu.wordpress.com/about/http://video.crestinortodox.ro/y5trxgrsa14/Pelerinaj_la_Biserica_Hagiu_din_Bucuresti.html

– Biserica “Sf. Alexie” (Cal. Şerban Vodă, Nr. 123) (veşminte preoţeşti atinse de moaşte).

In Provincie:

– Mănăstirea Arnota, com. Costeşti, jud. Vâlcea;

– Mănăstirea Secu, comuna Vânători, jud. Neamţ;

– Mănăstirea Robaia, com. Muşăteşti, jud. Argeş (veşmânt de moaşte);

– Schitul Dragoslavele, com. Dragoslavele, jud. Argeş (veşmânt de moaşte);

– Mănăstirea „Sf. Tecla”, com. Predeşti, jud. Dolj (la 11 km de Craiova) (veşmânt de moaşte);

– Mănăstirea Dervent, Com. Ostrov, jud. Constanţa (veşmânt de moaşte);

– Mănăstirea Saon, com. Niculiţel, jud. Tulcea (veşmânt de moaşte);

– Schitului “Sf. Maria Cricov – Jercălăi”, com. Jercălăi, jud. Prahova (veşmânt de moaşte).

Publicat în Uncategorized | Etichetat , , , , , , | 2 comentarii

Iubeste-Ma asa cum esti !

http://siluan.trei.ro/?p=75

„Nu-Mi spune nimic… Îţi cunosc mizeria, necazurile, luptele şi ispitele sufletului tău, aşa cum eşti tu; dă-Mi inima! Dacă o să aştepţi să devii un înger ca să Mi te dăruieşti întru iubire, atunci n-ai să mă iubeşti niciodată. Chiar dacă eşti laş, fricos, neîncrezător în împlinirea dragostei şi în săvârşirea dragostei şi a sfinţeniei, chiar dacă ai să recazi în acele păcate pe care nu ai vrea să le mai faci, Eu nu-ţi dau voie să nu Mă iubeşti. Iubeşte-Mă aşa cum eşti tu! În orice moment şi în orice situaţie te-ai afla, în credincioşie sau în trădare, în râvnă sau uscăciune, tu iubeşte-Mă aşa cum eşti. Eu vreau ca să Mă poţi iubi din puţina şi săraca ta inimă. Dacă vei aştepta până când ai să fii desăvârşit, atunci n-ai să Mă iubeşti niciodată. N-aş putea Eu, oare, să fac din fiecare fir de nisip un serafim, un înger care să strălucească de curăţie şi dragoste?! Nu sunt Eu, Domnul Dumnezeu, care am creat toate şi pot totul?! Omule, ţi-ai dat tu viaţa pentru lume, din dragoste pentru oameni, sau ai murit din iubire pentru Mine? Atunci, de ce nu mă laşi să te iubesc? Fiul Meu, lasă-Mă să te iubesc, Eu îţi vreau inima, care este locaşul Meu.

            Desigur, cu timpul am să te schimb, însă chiar până atunci, iubeşte-Mă aşa cum eşti tu, fiindcă Eu te iubesc cu toate că eşti aşa. Eu vreau ca dragostea ta pentru Mine să se nască din puţina şi sărmana ta inimă, din adâncul neputinţei şi mizeriei tale. Eu te iubesc şi când eşti slab şi necurat.

            Nu vreau o dragoste izvorâtă şi hrănită din mândria „virtuţilor” tale, ci dintr-o inimă smerită pe care o pot curăţa oricând. N-am nevoie de „virtuţile” tale, de talentele tale, de înţelepciunea ta. Eu vreau doar să mă iubeşti şi să lucrezi cu dragoste pentru Mine. Nu „virtuţile” tale le doresc; dacă ţi le-aş da, tu eşti aşa de slab şi mândru încât ai hrăni amorul tău propriu şi nu m-ai cinsti pe Mine. Deci ele să nu fie un motiv pentru care tu nu Mă cauţi şi stai departe de Mine. Apropie-te cu dragoste…

            Unui fier ruginit, flăcările unui foc nu numai i-ar curăţa rugina, dar l-ar face incandescent. Iubeşte-Mă deci nu numai ca să fii curat, asta ar fi din nou o mândrie pentru tine, ci pentru că Eu vreau să odihnesc în inima ta. Deci nu te mai îngrijora de asta. Aş putea să fac prin tine lucruri mari pentru mintea omenească, dar nu! Tu ai să fii sluga cea rea şi nefolositoare şi neputincioasă. Am să-ţi iau şi puţinul pe care crezi că-l ai. Eu te-am făcut din iubire şi pentru ca să-ţi dau iubirea… fără ca tu să-mi poţi da ceva. Nu încerca să-Mi plăteşti iubirea prin nimic, asta Mă doare atât de mult la tine…

            Iubeşte-Mă în dragostea Duhului Meu şi fără motive. Nu mai sta departe de Mine, îţi lipseşte nu sfinţenia (pe care numai Eu ţi-o pot da), ci o inimă gata să Mă iubească oricând şi până la capăt. Astăzi, Eu stau la uşa inimii tale ca un cerşetor, Eu singurul şi adevăratul Împărat şi Domn. Eu bat şi aştept… Grăbeşte-te să-Mi deschizi prin smerenie: nu mai aduce motiv întinăciunea şi sărăcia ta. Dacă ţi-ai cunoaşte-o până în adânc şi deplin, ai muri de durere. Dar ceea ce M-ar durea pe Mine ar fi ca tu să te îndoieşti de dragostea ce-o am eu pentru tine. Crede că Eu pot totul, iar tu nu poţi nimic fără Mine; doar păcatul eşti în stare să-l faci fără ajutorul Meu! Să nu te încrezi în tine fără Mine, căci altfel voi fi nevoit să te las în cădere în măsura cu care tu te apreciezi. Nu te frământa că n-ai „virtuţi”. Am să-ţi dau Eu sfinţenia Mea. Deschide-ţi inima prin pocăinţă şi Mă primeşte în potirul sufletului tău prin Trupul şi Sângele Meu pe care în dar ţi-L dau la Sfânta Liturghie. Atunci o să te fac să înţelegi totul şi să Mă iubeşti mai mult decât îţi poţi închipui. Lasă să curgă Sângele Meu în sângele tău şi să bată inima Mea în inima ta.

            Eu ţi-am dat-o pe Sfânta şi Preacurata Mea Măicuţă. Lasă să treacă totul prin inima ei curată încât să poată mijloci pentru tine.

            Orice s-ar întâmpla, nu aştepta nicidecum să devii sfânt, ca pe urmă să Mă iubeşti… în acest fel tu nu M-ai iubi niciodată.

            Şi acum, du-te!

            Eu sunt cu tine!

Textul original:

Publicat în Uncategorized | Etichetat , , , , | 4 comentarii

Sf Serafim de Virita – „De la Mine este totul”

Publicat în Uncategorized | Etichetat , , , , , , | 3 comentarii

Sf Serafim de Sarov – scopul vietii crestine

Racla Sfintilor rusi – Manastirea Mihai Voda Bucuresti (Sf Serafim in coltul din dr jos)

Sfântul Serafim de Sarov (1759 – 1833) a susţinut că scopul vieţii creştine este trăirea conştientă a prezenţei Duhului Sfânt în fiinţa omului. Fapt pe care l-a demonstrat practic ucenicului său (devenit ulterior celebru) Motovilov. Iar prin Motovilov (care şi-a publicat, în 1903, neobişnuita experienţă) şi nouă tuturor. Redăm în continuare un scurt extras din această scriere capitală pentru lumea modernă. „ Eu (Motovilov) am răspuns: – Totuşi eu nu înţeleg, cum pot să fiu sigur că mă aflu în Duhul lui Dumnezeu? Cum să recunosc eu însumi în mine adevărata Sa arătare? / Părintele Serafim a răspuns: – Eu ţi-am mai spus, iubitorule de Dumnezeu, că aceasta este foarte simplu, şi ţi-am povestit amănunţit cum se află oamenii în Duhul Sfânt şi cum să înţelegem arătarea Lui în noi… ce-ţi mai trebuie frăţiei tale? / Îmi trebuie – am spus eu – să înţeleg bine acest lucru. / Atunci părintele Serafim m-a apucat strâns de umeri şi mi-a zis: – Noi amândoi suntem acum în Duhul lui Dumnezeu. De ce nu te uiţi la mine? / Eu am răspuns: – Nu pot, părinte, să mă uit, fiindcă din ochii tăi se răspândesc nişte fulgere ca de foc. Faţa ta s-a făcut mai luminoasă decât soarele şi mi se vatămă ochii de durere. / Părintele Serafim a zis: – Nu te speria, bucuria mea, şi tu acum eşti tot aşa de luminos ca şi mine. Tu însuţi eşti în deplinătatea Duhului Sfânt, căci altfel n-ai putea să mă vezi pe mine în această stare. Şi, plecându-şi capul spre mine, mi-a spus încet, la ureche: – Dă slavă Domnului Dumnezeu pentru milostivirea Lui cea negrăită către tine. Ai văzut că eu nici nu mi-am făcut semnul crucii măcar, ci numai în inima mea m-am rugat Domnului Dumnezeu şi am zis înăuntrul meu: „Doamne, învredniceşte-l şi pe el să vadă lămurit şi cu ochii trupeşti acea pogorâre a Duhului Tău, de care Tu învredniceşti pe robii Tăi, când binevoieşti să Te arăţi în lumina splendidei Tale slave.” Şi iată, frate, Domnul a împlinit îndată smerita rugăciune a sărmanului Serafim. Cum să nu-I mulţumim pentru acest negrăit dar al Său dat nouă la amândoi? Să ştii, frate, că în acest fel nu arată Domnul Dumnezeu mila Sa nici chiar marilor pustnici. Acest har al lui Dumnezeu a vrut să mângâie inima ta întristată, întocmai ca o mamă iubitoare de fii, prin mijlocirea însăşi a Maicii Domnului. Dar de ce, frăţia ta, nu te uiţi în ochii mei? Priveşte în mod obişnuit şi nu te teme: Domnul este cu noi. / Eu m-am uitat după aceste cuvinte la faţa lui şi m-a cuprins o cucernică groază încă şi mai mare. Închipuiţi-vă că faţa, care vă vorbeşte ar fi în mijlocul soarelui, în cea mai sclipitoare strălucire a razelor sale de amiază. Vedeţi mişcarea buzelor lui, expresia mobilă a ochilor săi, auziţi glasul lui, simţiţi că vă ţine cineva cu mâinile de umeri, şi nu numai că nu vedeţi aceste mâini, dar nu te vezi nici pe tine însuţi, nici faţa lui, ci numai o singură lumină orbitoare, răspândindu-se până departe la mulţi stânjeni împreună şi luminând cu strălucirea sa şi vălul de zăpadă, acoperind poiana şi fulgii de zăpadă, cernindu-ne din văzduh, pe mine şi pe marele stareţ. Este oare posibil să-şi imagineze cineva acea stare în care mă aflam eu atunci? / – Ce simţi acum? – m-a întrebat părintele Serafim. / Mă simt neobişnuit de bine – am spus eu. / – Dar în ce fel bine? Ce anume simţi? / Eu am răspuns: Simt o astfel de linişte şi o pace în sufletul meu încât nu pot să mă exprim în cuvinte. / – Aceasta, iubitorule de Dumnezeu, a reluat părintele Serafim, este acea pace, despre care Domnul le-a spus ucenicilor Săi: „Pacea Mea dau vouă…”…Ce altceva mai simţi? – m-a întrebat părintele Serafim. / – O desfătare neobişnuită – am răspuns eu. / Şi el a continuat: – Aceasta este desfătarea, despre care se vorbeşte în Sfânta Scriptură… Iată, acea desfătare umple acum inimile noastre şi se revarsă în afară prin toate fibrele trupului nostru, producându-ne o negrăită plăcere. De această desfătare inimile noastre parcă se topesc şi noi amândoi suntem plini de o fericire, care nu poate fi exprimată de nici o limbă omenească. Ce altceva mai simţi? / – O bucurie neobişnuită în toată inima. / Şi părintele Serafim a continuat: – Când Duhul lui Dumnezeu Se coboară la om…atunci inima omului se umple de bucurie… Însă oricât de consolatoare ar fi această bucurie pe care o simţi acum în inima ta, totuşi ea nu este nimic faţă de acea bucurie, despre care Domnul a spus… că bucuria aceea „nici ochiul n-a văzut-o, nici urechea n-a auzit-o, nici la inima omului nu s-a suit, bucuria pe care a gătit-o Domnul celor ce-L iubesc pe El.”… Ce mai simţi acum, iubitorule de Dumnezeu? / Eu am răspuns: – O căldură neobişnuită. / Cum căldură, tătucule? Doar ne aflăm în pădure. Acum este iarnă afară şi zăpadă sub picioarele noastre, zăpadă pe noi de-o palmă şi de sus fulgii se cern mereu… Ce fel de căldură poate să fie aici? / Eu am răspuns: – O căldură ca-n baie, când pun apă peste piatra fierbinte şi se înalţă din ea valuri de aburi… / Şi mirosul – m-a întrebat el – este la fel ca cel din baie? / Nu – am răspuns eu – pe pământ nu există nimic asemănător cu această plăcută mireasmă. …/ Şi părintele Serafim, zâmbind plăcut, a zis: – Şi eu însumi, frăţia ta, ştiu întocmai ca şi tine acest lucru, dar te întreb înadins, oare aşa simţi şi tu?

Adevăr curat, frăţia ta! Nici o plăcere a miresmei pământeşti nu poate fi asemănată cu această bună mireasmă, pe care o simţim acum, fiindcă pe noi ne înconjoară în acest moment mireasma cea bună a Duhului Sfânt al lui Dumnezeu. …Iată această Împărăţie a lui Dumnezeu se află acum înăuntrul nostru, iar darul Duhului Sfânt şi din afară ne luminează şi ne încălzeşte şi umplând de multiple miresme văzduhul ce ne înconjoară, desfătează simţurile noastre cu o desfătare mai presus de ceruri, îmbătându-ne inimile noastre cu o bucurie negrăită. Starea noastră actuală este întocmai aceea, despre care zice Apostolul: „Împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci adevăr şi pace în Duhul Sfânt.” Credinţa noastră constă „nu în cuvintele înţelepciunii pământeşti nemărginite, ci în arătarea puterii şi a Duhului.” …când Duhul Sfânt binevoieşte să ne viziteze, atunci trebuie să ne eliberăm chiar şi de rugăciune. Sufletul vorbeşte şi se află în grai când face rugăciunea, dar în timpul venirii Sfântului Duh trebuie să se afle în deplină tăcere, să asculte lămurit şi cu convingere toate cuvintele vieţii veşnice, pe care El va binevoi atunci să le vestească. Trebuie să fie în acel moment în deplină trezire şi a sufletului şi a trupului, şi în deplină neprihănire a trupului. …” Apoi sfântul l-a asigurat pe Motovilov că Domnul îi va permite să păstreze amintirea acestei experienţe toată viaţa lui. „Nu s-a făcut aceasta doar pentru tine ca să înţelegi, ci prin tine, pentru toată lumea.” „- Iată, frăţia ta, ţi-am spus acum totul şi ţi-am arătat în faptă, ceea ce Domnul şi Maica Domnului au binevoit să-ţi spună şi să-ţi arate prin mine, sărmanul Serafim. Mergi cu pace, Domnul şi Maica Domnului să fie cu tine întotdeauna… / Şi în tot timpul acestei duhovniceşti convorbiri, din momentul când faţa părintelui Serafim s-a iluminat, vedenia aceasta nu s-a sfârşit şi toate cele spuse de la începutul istorisirii şi până acum, mi le-a vorbit, aflându-se în aceeaşi stare. Acea negrăită strălucire de lumină, emanând din el, am văzut-o eu însumi, cu ochii mei, pentru care sunt gata a întări şi cu jurământ.”

În starea respectivă Motovilov a trăit ceea ce se cere în rugăciunea: „Doamne, tuturor toate le fii!” Şi e atât de greu de înţeles (şi chiar de conceput) la modul raţional. A trăit efectiv faptul că „În El trăim, ne mişcăm şi suntem.” (Fapte XVII, 28). A simţit, cum va fi la sfârşitul vremurilor (I Corinteni XV, 24-28): „…ca Dumnezeu să fie toate (totul) în toţi (toate).” Pentru că „Dumnezeu este tot (Tot) în toate, dar nu (este) toate.”. Cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur în omiliile sale: „Când păcatul nu va mai fi, evident că Dumnezeu va fi toate în toţi.” Sau Sfântul Grigorie de Nazianz, în scrierea sa „Cuvântul II despre Fiul”: „După înviere, când vom fi toţi în chip dumnezeiesc, toţi încăpând pe singurul Dumnezeu, atunci Dumnezeu va fi nouă toate: şi hrană, şi îmbrăcăminte, şi înţelegere, şi mişcare.”

Sau cum ne desluşeşte Sfântul Grigorie de Nyssa în “Cuvânt despre suflet”: “În locul tuturor de aici – necesare vieţii – aer, loc, timp, mâncare, băutură, acoperământ, soare şi luminare etc, acolo, în Împărăţia Veşnică, fericirea ce ne aşteaptă de nici una din acestea nu are trebuinţă. Căci toate sunt noi şi în locul tuturor, Dumnezeiasca Fire Se va face nouă spre toată trebuinţa vieţii aceleia, pa Sine Însuşi (Dumnezeu), împărtăşindu-Se, potrivit situaţiei fiecăruia. Căci Dumnezeu, celor vrednici li Se va face toate: şi loc, şi casă, şi îmbrăcăminte, şi hrană, şi băutură, şi lumină, şi bogăţie, şi împărăţie, şi slavă, şi fericire, şi toată înţelegerea şi numirea celor ce ne ajută către viaţa cea nouă (dumnezeiască). Astfel, Dumnezeu Se face toate în toţi.”

Să ne amintim că părticele din moaştele Sf. Serafim de Sarov (una cu întregul fiinţei Sfântului) se află la:
-Mânăstirea Robaia, comuna Muşeteşti, jud. Argeş (între Câmpulung Muscel şi Domneşti);
-Mănăstirea „Sf. Cuv. Serafim de Sarov” din Iaşi;
-Mânăstirea Putna, jud. Suceava;
-Mânăstirea Lainici, comuna Schela, sat Sâmbotin, jud. Gorj;
-Mănăstirea Brâncoveni, comuna Brâncoveni, jud. Olt (lângă Slatina);
-Biserica “Sf. Mucenici de la Niculiţel” din Constanţa (Bd. Unirii, nr. 100, zona Delfinariu);
-Mânăstirea Mihai Vodă Bucureşti (str. Sapienţei, nr, 4, în apropierea staţiei de metrou Izvor, lângă BCR si SpringTime Izvor);
-Biserica “Sf Vineri – Cartier Pajura” (Str. Băiculeşti, Nr. 27; staţia “Hotel Parc” pe traseul autobuzelor 331, 148, 149 şi capătul liniilor de troleu 65, 86).

Iar cei curioşi se pot interesa direct la Sfânt (sic!). Fie să fim curioşi! Şi să urmărim „trăirismul”, iar nu „gândirismul”.

Publicat în Uncategorized | Etichetat , , , , , , | 13 comentarii

Sfintii Trei Ierarhi: Vasile (1 ian. si 30 ian.), Grigorie (25 ian. si 30 ian.) si Ioan (13 nov. si 30 ian.) – moaste

Sf Vasile cel Mare:

Moaste:

In Bucuresti:

– Biserica Paraclisului Patriarhiei (Dealul Patriarhiei);

– Biserica “Sf. Nicolae – Rusă, a Studenţilor”, de la Universitate, Str. Ion Ghica, Nr. 9);

– Mănăstirea „Sfinţii Arhangheli, Sf. Atanasie, Sf. Haralambie şi Sf. Iustin Martirul si Filosoful – Stavropoleos”, (Str. Stavropoleos, Nr.4, zona Centrul Vechi, Carul cu Bere, în spatele Muzeului Naţional de Istorie a României din Calea Victoriei);

– Mânăstirea “Sf. Nicolae – Mihai Vodă”, de lângă Metrou Izvor, Springtime Izvor, Str. Sapienţei, Nr. 4.

In Provincie:

– Biserica „Sf. Trei Ierarhi” din Iaşi;

– Mănăstirea Putna, comuna Putna, jud. Suceava;

– Biserica Spitalului Judeţean din Suceava, jud. Suceava;

– Mănăstirea (Schitul) „Sf. Mc. Mina – Forăşti” (stil vechi), sat Roşiori, com. Forăşti, jud. Suceava (lângă Fălticeni);

– Catedrala Episcopiei din Galaţi;

– Mănăstirea Cârcea, sat Cârcea, com. Coşoveni, jud. Dolj (9 km de la Craiova);

– Mănăstirea „Sf. Tecla”, com. Predeşti, jud. Dolj (la 11 km de Craiova);

– Mănăstirea Saon, com. Niculiţel, jud. Tulcea;

– Mănăstirea Oaşa, Sat Tău-Bistra, Com. Şugag, jud. Alba;

– Biserica “Sf. Arhangheli – Fotăcheşti” din Videle, jud. Teleorman;

– Schitul „Sf. Nicolae” Giurgiu (Str. Mircea cel Bătrân, nr. 38-40), jud. Giurgiu.

Sf Grigorie de Nazianz:

Moaste:

In Bucuresti:

– Biserica Paraclisului Patriarhiei (Dealul Patriarhiei);

– Biserica “Sf. Nicolae şi Sf. Parascheva – Sf. Vineri Nouă” (pe Bd. “N. Titulescu”, Nr. 157-159, de lângă staţia de metrou “Gara Basarab”);

– Biserica “Sf. Nicolae” (din lemn, Str. Jean Steriadi, Nr. 19 A, de lângă Secţia 13 Poliţie, metrou “N. Grigorescu”) [?];

– Mânăstirea “Sf. Nicolae – Mihai Vodă”, de lângă Metrou Izvor, Springtime Izvor, Str. Sapienţei, Nr. 4.

In Provincie:

– Biserica Mitropoliei de Iaşi;

– Mănăstirea Recea, comuna Dumbrăveni, jud. Vrancea;

– Mănăstirea Slatina, jud. Suceava;

– Biserica Mănăstirii Văratec, comuna Agapia, sat Văratec, jud. Neamţ;

– Mănăstirea Histria, com. Istria, jud. Constanţa.

Sf Ioan Gura de Aur:

Moaste:

In Bucuresti:

– Schitul Darvari (Str. Schitul Darvari, Nr. 3, lângă Grădina Icoanei);

– Biserica „Sf. Ecaterina” a Facultăţii de Teologie din Str. Sf. Ecaterina);

– Mânăstirea “Sf. Nicolae – Mihai Vodă”, de lângă Metrou Izvor, Springtime Izvor, Str. Sapienţei, Nr. 4.

In Provincie:

– Mănăstirea Slănic, sat Slănic, com. Aninoasa, jud. Argeş;

– Mănăstirea (Schitul) „Sf. Mc. Mina – Forăşti” (stil vechi), sat Roşiori, com. Forăşti, jud. Suceava (lângă Fălticeni);

– Mănăstirea Secu, comuna Vânători, jud. Neamţ;

– Catedrala Episcopiei din Galaţi;

– Mănăstirea Tismana, jud. Gorj;

– Biserica Mitropoliei din Craiova (Str. Mitropolit Firmilian 3), jud. Dolj;

– Mănăstirea Brâncoveni, comuna Brâncoveni, jud. Olt (lângă Slatina);

– Biserica Vechii Catedrale a Episcopiei din Slobozia (Mânăstirea „Sf. Arhangheli – Slobozia Veche”, str. Manastirii, nr. 1);

– Mănăstirea „Sf. Maria – Techirghiol” (cea nouă), din localitatea Techirghiol, jud. Constanţa;

– Mănăstirea Histria, com. Istria, jud. Constanţa;

– Biserica Greco-Catolică “Sf Cruce” din Sebeş, jud. Alba;

– Catedrala Nouă „Sf. Treime – Podgoria” din Arad;

– Mănăstirea Samurcăşeşti, com. Ciorogârla, jud. Ilfov;

– Catedrala Episcopiei din Giurgiu;

– Schitul “Sf. Ioan Rusul”, com. Slobozia, jud. Giurgiu (5 km de Giurgiu).

– Mănăstirea Pârveşti, comuna Costeşti, jud. Vaslui (vesmant);

– Biserica Episcopiei din Roman – Str. Alexandru cel Bun 5, jud. Neamţ (vesmant).

Publicat în Uncategorized | Etichetat , , , , , , , | 3 comentarii